Peste 230.000 lei este prejudiciul constatat de auditorii Curţii de Conturi în urma unor verificări la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud, condusă de Delia Fontul. Până la final de an, pagubele trebuie recuperate, însă este foarte probabil ca în urma altor verificări extinse, impuse de Curtea de Conturi, situaţia să fie una şi mai neagră decât până acum.

 

DGASPC BN a ieşit şifonată după controlul Curţii de Conturi derulat în acest an la nivelul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. Neregulile constatate de auditori sunt pe linia decontării unor lucrări de reparaţii efectuate la câteva instituţii din subordinea DGASPC BN, dar şi decontarea biletelor de transport interurban pentru persoane cu handicap sau însoţitorii acestora. Valoarea abaterilor trece de 230.000 lei. Drept urmare, auditorii Curţii de Conturi au solicitat Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, în subordinea căruia se află DGASPC BN, să extindă o serie de verificări cu privire la operaţiunile sau contractele derulate, în 2014, de instituţia condusă de Delia Fontul, dar şi recuperarea prejudiciului constatat.

 

Material de birotică la preţ mai mare decât cel al pieţei

DGASPC a achiziţionat hârtie pentru copiatoare mai scumpă decât era preţul pieţei. „Din verificarea efectuată s-a constatat că prin contractul nr. 31/25.04.2014 încheiat cu SC SmartSystem SRL Bistriţa s-au achiziţionat 1.702 topuri de hârtie pentru copiatoare, format A4, la un preţ de 15,50 lei cu TVA/top, preţ mai mare decât preţul pieţei, aşa cum a rezultat din verificarea preţurilor de achiziţie pentru acelaşi produs utilizate de mai multe instituţii publice din subordinea UATJ Bistriţa-Năsăud”, arată auditorii Curţii de Conturi.

Valoarea estimată a abaterii este în sumă de 3.647 lei. Curtea de Conturi a dispus extinderea verificărilor din partea CJ BN asupra tuturor contractelor de achiziţii de bunuri şi servicii şi identificarea situaţiilor în care preţurile de achiziţie au fost mai mari decât preţul pieţei. De asemenea, prejudiciul va trebui recuperat.

 

Lucrări decontate şi neefectuate şi materiale mai scumpe

Abateri de peste 4.100 lei au fost constatate şi în cadrul unei lucrări de reparaţii curente contractată de SC Inst-Nistor SRL. Mai precis, auditorii Curţii de Conturi au constatat că în acte figura ca fiind efectuate zugrăveli pe o suprafaţă de 1.100 m.p., în timp ce în realitate doar 50% din suprafaţă a fost cu adevărat zugrăvită.

Probleme au fost depistate şi la Căminul pentru persoane vârstnice şi cu handicap de la Nuşeni unde s-au derulat nişte lucrări de reparaţii curente. Astfel, auditorii Curţii de Conturi au constatat că o serie de materiale de construcţie au fost prinse în situaţia de lucrări la preţuri mai mari decât cele cu care executantul le-a procurat, aspect care a rezultat din facturile de aprovizionare. Abaterea se ridică la circa 2.960 lei.

Drept urmare, până la finalul anului, CJ BN va trebui să demareze o verificare extinsă a tuturor contractelor de execuţie de lucrări de reparaţii curente derulate de DGASPC BN în 2014 şi să depisteze dacă mai sunt situaţii în care lucrările prevăzute nu au fost efectuate dar au fost decontate, precum şi dacă au mai fost situaţii în care au fost decontate materiale la preţuri mai mari decât cele la care au fost achiziţionate.

 

Probleme mari la decontarea biletelor de transport pentru persoanele cu handicap

La decontarea biletelor speciale de călătorie gratuită pentru transportul persoanelor cu handicap şi însoţitorii acestora s-au depistat probleme pe mai multe paliere. Astfel, auditorii au constatat că au fost decontate către operatorii de transport bilete pentru persoane cu handicap care în perioada călătoriilor figura ca internate în unităţi spitaliceşti (spitalizare continuă). Abaterea a fost estimată la peste 2.250lei.

De asemenea au fost decontate nelegal către operatorii de transport bilete de transport gratuit pentru persoane cu handicap care în perioada călătoriilor figurau ca fiind internate în unităţi spitaliceşti pentru tratament medicale de tip balneo-fizio-terapie. Valoarea baterii se ridică la 683 lei. Auditorii au descoperit că DGASPC BN a decontat către operatorii de transport peste 83.700 lei pentru bilete de călătorii efectuate de însoţitorii persoanelor cu handicap, fără a însoţi de fapt titularii acestora.

„Au fost decontate bilete gratuite de călătorii în dreptul cărora în borderou este scris doar «însoţitor», iar la datele respective nu este înscris şi titularul ca efectuând călătoria, ori potrivit reglementărilor legale însoţitorul beneficiază de transport interurban gratuit numai în prezenţa titularului de bilet”, este constatarea Curţii de Conturi. În urma examinării borderourilor de transport anexate la facturile emise de societăţile de transport auto cu care DGASPC a încheiat convenţii de transport, precum şi a situaţiei nominale întocmită, Curtea de Conturi a depistat 2.298 de cazuri în care au fost decontate nejustificat bilete de călătorie „în situaţii în care călătoria înregistrată «DUS» este ulterioară datei la care este înregistrată călătoria «ÎNTORS».

„Datorită informaţiilor eronate înscrise pe bilete, nu mai au calitatea de document justificativ”, conchid auditorii Curţii de Conturi. În acest caz, valoarea abaterii depăşeşte 65.000 lei. Auditorii au descoperit că DGASPC BN a acceptat plata unor tarife preferenţiale pe aceleaşi rute pentru unii operatori de transport.

„Din analiza tarifelor practicate de societăţile de transport cu care DGASPC Bistriţa-Năsăud a încheiat convenţii de transport selectate în eşantion pe rute alese în funcţie de frecvenţa călătoriilor decontate, în perioada 2012 – 2015, a rezultat că entitatea verificată a acceptat prin convenţiile încheiate cu operatorii de transport auto interurban tarife diferite pe aceeaşi rută, înregistrându-se diferenţe mari de la un transportator la altul”, este constatarea auditorilor care mai adaugă că DGASPC BN nu a realizat o negociere a respectivelor tarife care „să asigure o utilizare în condiţii economicoase a fondurilor bugetare”. Şi în acest caz abaterea a fost estimată la aproape 65.000 lei. Curtea de Conturi suspectează DGASPC BN că ar fi acceptat la plată bilete pentru călătorii care în realitate nu s-ar fi efectuat, abaterile constatate în urma verificării unui eşantion de plăţi fiind de circa 5.400 lei. „Există indicii potrivit cărora, în fapt, beneficiarii biletelor nu au călătorit efectiv, având în vedere vârstele (1 an, 3 ani, 92 ani, 93 ani) şi maladiile călătorilor”, arată auditorii.

Şi pe acest segment, Curtea de Conturi a dispus extinderea verificărilor asupra tuturor operaţiunilor privind decontarea biletelor speciale de călătorie, efectuate de către DGASPC BN în perioada 2013 – 2014 şi chiar sesizarea organelor în drept pentru a trage la răspundere pe cei care se va dovedi că ar fi comis vreo ilegalitate.

2 COMENTARII

  1. Asa se intampla cand ajung prostii fara experienta si cu scoli facute la coltul blocului in functii.Aceasta doamna face naveta cu masina de serviciu beclean bistrita , toate acestea fiind platite din banul public….sa am pardon dar ce a facut stimabila doamna pentru aceasta functie?ce o recomanda?
    Bine ar fi sa ii verifice pe toti care nu mai tin cont de cheltuielile platite din banii nostrii…..si care fac plimbari aiurea….

    • Asta e cel mai tare comentariu :))))) Femeia asta face de ani de zile naveta Beclean-Bistrita cu masina ei, pe banii ei (si salariul de director la DGASPC e chiar modest-se poate verifica prin declaratia de avere). Masina e in fiecare zi in fata institutiei si pleaca la sfarsitul programului. Poate mai merge in vizita in centre cu masina de serviciu pentru ca e firesc asa. Bine ar fi sa se verifice si cei care cauta sa improaste cu noroi in alti oameni…..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.