Ovidiu Crețu, primarul pesedist al municipiului Bistrița, i-a atribuit firmei Creativ Group o suplimentare la lucrările de la Centrul municipal de Cultură George Coșbuc. O singură societate a participat, cea care a câștigat. Doar cine altcineva ar putea face suplimentarea la contractul inițial semnat în vara lui 2013? Suplimentarea costă 3,5 milioane de lei, iar contractul inițial a fost de 7,3 milioane de lei. Așa se derulează contractele sub oblăduirea lui Crețu: suplimentările sunt încă jumătate din valoarea contractului.

 

Suplimentarea cu încă jumătate îi costă pe bistrițeni 3,5 milioane de lei

Suplimentări peste limita bunului simț în cadrul proiectelor derulate de municipalitatea Bistrițeană. Ovidiu Crețu a mai acordat încă un contract ”favoriților” de la Creativ Goup, societate deținută de Călin Mariș. Vă dați seama ce înseamnă suplimentarea lucrărilor cu aproape jumătate din valoarea contractului? Pe lângă că pentru această procedură au trebuit să organizeze o ”atribuire directă”, ei au acordat acest contract de 3,5 milioane de lei fără TVA societății care a câștigat contractul inițial. Adică lucrările vor costa în total 13,3 milioane de lei pentru reabilitarea Centrului de Cultură George Coșbuc. Înțelegem că este un monument istoric din categoria A, dar cu 13 milioane de lei construiau o clădire de lux de la zero. Suntem curioși în câți ani vor recupera acești bani?

 

Proiectul inițial de reabilitare

Licitația inițială a fost acordată societății Creativ în vara anului 2013 pentru 7,3 milioane de lei fără TVA. Vă redăm în continuare denumirea intreagă a procedurii:

”Executarea de lucrari aferente proiectului „REABILITAREA CLADIRII CENTRULUI MUNICIPAL DE CULTURA „GEORGE COSBUC”-BISTRITA, MONUMENT ISTORIC DIN CATEGORIA A” presupune urmatoarele faze de lucrari: • Imbunatatirea conditiilor functionale privitoare la utilizarea constructiei; • Reabilitarea structurii de rezistenta a cladirii; Diminuarea fenomenului de igrasie; • Reabilitarea tâmplariilor, astfel încât sa se respecte forma si detaliile istorice, utilizându-se aceleasi materiale; • Repararea elementelor de finisaj, pastrând pe cât posibil solutia istorica; • Reconditionarea tuturor elementelor decorative cu valoare istorica, pastrând pe cât posibil solutiile initiale; • Reabilitarea învelitorii, a elementelor decorative de la învelitori, repararea jgheaburilor si burlanelor; • Efectuarea unor lucrari de reparatii capitale la instalatiile electrice, de încalzire, de apa si canalizare, conform cu necesitatile functionale si arhitecturale ale cladirii; Reconditionarea sistemului de ventilare a cladirii, cu refolosirea partiala a sistemului istoric”, este numele proiectului inițial.

 

Relațiile cu fostul ministru al Culturii

De trei ani de zile, alături de Creativ Group, firmă abonată din 2008 la banii Primăriei Bistrița, o societate comercială clujeană primește cu regularitate bani din fondurile Bisericii Evanghelice. Este vorba despre Utilitas CCPDRPC, firma tatălui fostului ministru al Culturii, Csilla Hegedus, se arăta într-o anchetă anterioară.

Csilla Hegedus a fost angajată a Ministerului Culturii încă din anul 2010, începându-și activitatea în calitate de consilier personal al fostului ministrul Kelemen Hunor. Din 2011 este secretar general adjunct responsabil pentru cultură, iar în 2014 Csilla Hegedus a fost numită secretar de stat în cadrul aceluiași minister. Din 1997, aceasta conduce și Fundația Transilvania Trust, care se ocupă de protejarea patrimoniului construit. Fundația a fost pusă pe picioare alături de tatăl său Szabo Balint Gyorgy.

 

Firma lui Szabo Balint Gyorgy face hârtii de trei ani pentru Biserica Evanghelică

Szabo Balint Gyorgy deține și Utilitas Centru de Cercetare Proiectare în Domeniul Reabilitării Patrimoniului Construit SRL, cu care a făcut bani frumoși în ultimii ani. Firma este specializată în cercetare și proiectare în reabilitarea patrimoniului construit. Aceasta s-a ocupat de peste 300 de proiecte de restaurare, consolidări și intervenții de urgență în întreaga țară, având în palmares și câteva dintre castelele nobililor maghiari din Transilvania.

Încă din anul 2012, Utilitas CCPDRPC a început să pună mâna pe diverse contracte și în Bistrița-Năsăud, toate vizând Biserica Evanghelică, aflată de câțiva ani buni în reabilitare. Sumele au fost obținute fie prin atribuire directă, fie cu ajutorul unei licitații publice. Astfel, potrivit declarației de interese a noului ministru Csilla Hegedus, Utilitas CCPDRPC a pus mâna în perioada 2012-2014 pe 12 contracte încheiate cu diverse instituții ale statului sau cu fundații care au în posesie clădiri istorice.

Trei dintre aceste contracte au fost încheiate cu Primăria Bistrița, vizate fiind proiectarea și documentația necesare pentru reabilitarea Bisericii Evanghelice. Ciudat este faptul că toate aceste contracte au fost atribuite direct, fără licitație.

În anul 2012, Utilitas CCPDRPC a pus mâna pe un contract în valoare de 60.000 de lei cu Primăria Bistrița, încredințarea făcându-se în baza unei cercetări de piață. Un am mai târziu, în 2013, prin cumpărare directă, firma tatălui noului ministru mai pune mâna pe un contract în valoare de 124.000 de lei. În 2014, în una februarie, cu doar o lună înainte ca Csilla Hegedus să fie numită secretar de stat în Ministerul Culturii, Utilitas CSPDRPC mai obține un contract tot prin cumpărare directă în valoare de 45.000 de lei.

Toate aceste contracte presupun prestări servicii de asistență tehnică și de proiectare. Din declarația de interese a noului ministru lipsește însă un contract încheiat la începutul anului 2013. Este vorba despre o licitație la care firma lui Szabo Balint Gyorgy a participat alături de Creativ Group, o altă societate comercială specializată în restaurarea monumentelor istorice și abonată la fondurile Primăriei Bistrița. Valoarea contractului este de 2,3 milioane de lei.

În 2013, SC Utilitas CCPDRPC a avut o cifră de afaceri de 869.355 de lei și un profit net de 112.237 lei. Firma are 14 angajați și a acumulat datorii în valoare de 486.596 de lei. Cifra de afaceri s-a dublat din 2012, când abia ajungea la 430.660 de lei, iar profitul net era 0.

 

De unde vin banii?

Lucrările la Biserica Evanghelică sunt achitate din fondurile acesteia, formate din donații, dar și din alocări ale Primăriei Bistrița. Din 2008 până în 2014, diverși cetățeni români au depus în conturile bisericii în jur de 100.000 de lei și 21.000 de euro, iar străinii, în special nemții au donat în aceeași perioadă 240.000 de euro.

Centralizarea donațiilor făcută publică de Primăria Bistrița nu include însă și fondurile alocate de către instituție, care sunt însemnate. De cinci ani, Primăria Bistrița alocă an de an cel puțin un milion de lei pentru lucrările la Biserica Evanghelică. Lucrările de anul trecut au costat 2,3 milioane de lei și au presupus intervenții la planșeul boltit de acoperiș. Municipalitatea a alocat anul acesta 100.000 de lei pentru lucrările la rețeaua de canalizare și intervenții necesare pentru protejarea zidurilor monumentului. La această sumă se mai adaugă 62.000 de lei, bani destinați efectuării studiilor necesare pentru restaurarea Bisericii Evanghelice, în vederea introducerii sale în circuitul turistic internațional. Primăria are în vedere și accesarea de fonduri europene pentru finalizarea lucrărilor. Pentru finalizarea lucrărilor ar mai fi nevoie de trei milioane de euro.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.