Poliția Română și DIICOT au capturat 333 de kilograme de heroină, care erau transportate în mod disimulat cu două autotrenuri, unul aflat în tranzit în judeţul Satu-Mare, iar celălalt prin judeţul Bistriţa-Năsăud. Valoarea de piaţă a capturii este de aproximativ 40 milioane de euro. Pentru destructurarea grupării infracționale organizate, care acționa pe relația Turcia – Ucraina – România – Europa de Vest, au fost efectuate cinci percheziții în Râmnicu-Vâlcea.

Liderul grupării – un cetățean turc, precum și alte trei persoane au fost reținute și urmează a fi prezentate instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

 

 

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală  împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate au capturat cantitatea  de  333 kg heroină ce era disimulată în rezervoarele a două autotrenuri.

 

„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada aprilie 2014 – iulie 2015, inculpaţii Yigit Hakan, Săman George-Solomon, Bîngă Liviu-Constantin şi Sincar Huseyin au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni privind traficul intern şi internaţional de droguri de mare risc (heroină).

Ca mod de operare s-a reţinut că inculpaţii au efectuat transporturi de droguri pe mai multe rute, din Ucraina şi Turcia spre Europa de Vest, cu tranzitarea României, sub paravanul unor societăţi comerciale ce deţin autocamioane înmatriculate în România şi în care erau amenajate lăcaşuri speciale pentru disimularea drogurilor”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Potrivit sursei citate, din probele administrate în cauză au rezultat date că cei patru  au procurat cantitatea de aproximativ 333 kg heroină din Ucraina, pe care au disimulat-o în rezervoarele a două autotrenuri intenţionând să transporte drogurile spre Vestul Europei, cu tranzitarea României.

„Drogurile proveneau din Afganistan și erau ascunse în rezervoare făcute dublu – rezervor făcut în alt rezervor – cel din interior era făcut din tablă cu foaie de plumb pentru a trece de scanner, iar pachetele erau învelite în foi de indigo în același scop. Toate pachetele erau îmbibate cu boia și piper pentru a nu fi descoperite de câinii antidrog”, a explicat  Claudiu Cucu, șeful Direcției de Combatere a Criminalității, în cadrul unei conferințe de presă comune, potrivit hotnews.ro.

 

Cele două autotrenuri în cauză au ieşit din România prin PTF Siret pe 17 iulie 2015 cu destinaţia  Ucraina, conduse de către Săman George-Solomon, şi respectiv Sincar Huseyn (cetăţean turc).

De asemenea, Yigit Hakan şi Săman George-Solomon, au recrutat doi şoferi pentru a transporta drogurile, care potrivit indicaţiilor primite au mers în Ucraina de unde au preluat cele două autovehicule pe care ulterior le-au introdus în România.

„La data de 24.07.2015  autotrenul condus de către suspectul G.M a intrat în România prin PTF Siret şi ulterior s-a deplasat pe teritoriul României până la PTF Petea unde, la data de 28.07.2015, cu ocazia percheziţiei efectuate asupra vehiculului au fost descoperite pachete de heroină disimulate în rezervorul autotrenului.

La data de 27.07.2015 autotrenul condus de către suspectul D. I. a intrat în România prin PTF Siret şi ulterior s-a deplasat pe teritoriul României până în Bistriţa, jud. Bistriţa Năsăud  unde, la data de 28.07.2015, cu ocazia percheziţiei efectuate asupra vehiculului au fost descoperite pachete de heroină disimulate în rezervorul  capului tractor”, se precizează în comunicatul DIICOT.

Potrivit raportului preliminar  de constatare tehnico-ştiinţifică a rezultat  că din cele două autotrenuri a fost găsită şi ridicată cantitatea totală de 333 kilograme heroină.

Valoarea de piaţă a drogurilor este de aproximativ  40.000.000 de euro.

Cu ocazia  perchezițiilor domiciliare efectuate pe raza municipiului Râmnicu -Vâlcea, au fost identificate și ridicate 2 autoturisme de lux, mai multe telefoane mobile, calculatoare, laptop-uri precum şi suma de 136.000 de euro.

Într-un comunicat al Poliţiei Române se precizează că din grupare ar face parte trei cetăţeni turci, dintre care unul este liderul acesteia, precum şi doi români.

Conform DIICOT, patru dintre suspecţi au primite mandate de reţinere pentru 24 de ore.

„Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus  reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Yigit Hakan, Săman George-Solomon, Bîngă Liviu-Constantin şi  Sincar Huseyin urmând să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă”,  arată sursa citată.

Ţara de origine a drogurilor este cel mai probabil Afganistanul, transportul venind prin ţările Caucazului de Sud, prin Marea Neagră în Ucraina şi apoi România, de unde urmau să treacă mai departe în Ungaria şi să tranziteze restul Europei până în Olanda.

Captura de 333 kg de heroină este un record pentru România, fiind totodată a doua cea mai mare captură din Europa, şi face parte din cadrul operaţiunii intitulate „Green Arrow” (săgeata verde).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.