Persoanele cu dizabilități de auz și/sau vorbire vor putea să folosească gratuit numărul unic 113 pentru SMS-urile asociate apelurilor de urgență, conform unei legi care intră în vigoare joi.
Un SMS asociat unui apel de urgență va fi considerat „orice mesaj scurt, transmis ulterior unui apel de urgență, privind aceeași situație de urgență, către Serviciul de urgență 112, de o persoană cu dizabilități de auz și/sau vorbire înregistrată la administratorul SNUAU (Sistemul național unic pentru apeluri de urgență – n.r.), care necesită acțiunea agențiilor specializate de intervenție”, potrivit actului normativ.
Însă, persoanele cu dizabilități vor putea folosi numărul doar după o înregistrare prealabilă a propriului număr de telefon în baza de date a Sistemului pentru apeluri de urgență.
Persoanele care vor transmite cu rea-voință, în mod repetat, SMS-uri la acest număr sau care aduc înjurii operatorilor, vor risca să fie amendate cu o sumă cuprinsă între 500 și 1.000 de lei.