Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO a efectuat o vizită de documentare în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.

Vizita a avut loc în perioada 7 – 9 octombrie și a inclus consultări cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Tulcea, prefecturii, ai ARBDD, primari, Federația Organizațiilor producătorilor de pește din Delta Dunării, Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 şi vizitarea rezervaţiei.

În urma dezbaterilor care au durat peste 3 ore, membrii comisiei au identificat următoarele problemele:

„-declinul continuu al resursei piscicole din cauza supraexploatării comerciale şi a practicării ilegale a pescuitului;
-procedura anevoioasă de eliberare a licențelor pentru ambarcațiunile de pescuit;
-poluarea, datorată apelor netratate şi a managementului deşeurilor solide;
-greutăţile economice şi sociale ale populaţiei locale: lipsa unei subvenții care să fie acordată pescarilor în cazul neindeplinirii cotei reglementate ;
-lipsa facilităţilor de bază (apă potabilă, siguranţă socială, transport);
-legislaţia care afectează conservarea mediului şi dezvoltarea durabilă este neclară, contradictorie și excesiv modificată;
-necesitatea decolmatării în regim de urgență a unor canale care asigură accesul către comunitățile din Deltă;
-lipsa unor investiții pentru asigurarea transportului pe apă, deoarece acesta
reprezintă 70% din transportul în Deltă și asigură mobilitatea populației, turiștilor și a mărfurilor;
-slaba valorificare a culturii şi tradiţiilor locale – acestea sunt vitale pentru bunăstarea socială şi cea a mediului din deltă şi necesită sprijin şi promovare”, informează senatorul PNL, Dorin-Mircea Dobra.

Guvernul României a aprobat în data de 16 septembrie 2015 Planul de management al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, prin care se reglementează desfăşurarea activităţilor de pe cuprinsul acestei arii naturale protejate, precum şi din vecinătatea ei.

„Ne angajăm să susținem, asa cum am făcut și până acum, orice inițiativă legislativă ce va propune protejarea resurselor naturale ale RBDD, împletite cu posibilitatea de dezvoltare locală. Vom avea iniţiative legislative privind îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniu, dacă vom considera că este necesar. Considerăm că o simplificare, clarificare a legislaţiei, coroborată cu un control mai eficient în protejarea ecosistemului, a resursei piscicole, sprijinirea educaţiei şi a sănătăţii populaţiei din zonele Deltei sunt benefice pentru dezvoltarea armonioasă a zonei”, a declarat senatorul Dorin- Mircea Dobra, secretar al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO.

12088131_598700163601815_2430440589595034008_n

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.