Semnatarul contractului cost-volum-rezultat pentru tratamentul fără interferon al hepatitei cronice virale C şi cirozei hepatice C a transmis la CNAS lista unităţilor sanitare în care se acordă voucherele pentru fibromax, viremie şi genotipare, investigaţii necesare pentru dosarul de aprobare al tratamentului fără interferon al hepatitei cronice virale C şi a cirozei hepatice.
Lista unităţilor sanitare este publicată pe site-ul CNAS la secţiunea “informaţii pentru asiguraţi- medicamente – tratament fără interferon”. Lista va fi actualizată permanent pe măsură ce vor fi distribuite vouchere şi în alte unităţi.
„Pacienţii se vor adresa medicilor de specialitate din aceste unităţi sanitare cu bilet de trimitere de la medicul de familie. În urma consultaţiei de specialitate, medicii vor înmâna vocherele pentru efectuarea gratuită a testărilor (fibromax, viremie, genotipare) acelor pacienţi care vor îndeplini criteriile de includere în tratament prevăzute în protocolul terapeutic elaborat de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii”, informează CJAS BN.
Lista laboratoarelor care realizează investigaţiile necesare la întocmirea dosarelor pentru aprobarea tratamentului fără interferon este publicată pe site-ul CNAS, la secţiunea “informaţii pentru asiguraţi – medicamente – tratament fără interferon”.
Din data de 26 octombrie, voucherele pentru aceste investigaţii au început să fie distribuite în unităţile sanitare din cele nouă centre din ţară: Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara, Oradea.
Pe lângă investigaţiile amintite, dosarul pacientului va conţine în mod obligatoriu o serie de documente care se regăsesc pe site-ul www.cnas.ro, la secţiunea ”informaţii pentru asiguraţi – medicamente – tratament fără interferon”.
„După publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului MS-CNAS de aprobare a protocolului terapeutic, pe măsură ce dosarele sunt întocmite, ele vor fi depuse la casele de asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală medicul de specialitate, de unde vor fi trimise mai departe la CNAS. Comisia de specialitate a CNAS se va întruni de două ori pe lună pentru a analiza dosarele depuse în vederea aprobării şi va verifica dacă acestea corespund criteriilor de eligibilitate. Decizia comisiei va fi comunicata pacientului de către casa de asigurări de sănătate unde acesta a depus dosarul”, mai adaugă CJAS BN.
Pe site-ul CNAS, la secţiunea “informaţii pentru asiguraţi – medicamente – tratament fără interferon”, pacienţii pot accesa un document cu informaţii utile privind modul de administrare a tratamentului fără interferon.