Preşedintele PER Bistriţa-Năsăud, Alexandru Toniuc, propune Consiliului Local un proiect ce vizează asigurarea finanţării activităţilor sportive de masă şi a sportului de performanţă la toate nivelurile.
Proiectul prevede finanţarea activităţilor sportive de masă şi/sau de performanţă desfăşurate de către sportivii bistriţeni sau cluburi şi asociaţii sportive cu sediul în Bistriţa, prin alocarea anuală din bugetul local a minimum 1% din totalul veniturilor anului respectiv.
„În prezent sprijinul pentru activitatea sportivă de masă este sporadic, fără ca municipalitatea să aibă un angajament special şi permanent în acest sens. Spre deosebire de modul în care este susţinută activitatea sportivă, activitatea culturală este sprijinită constant şi sistematic, rezultatul fiind vizibil. Astfel, la nivelul municipiului Bistriţa, încă de la începutul anului există un calendar al acţiunilor culturale care acoperă întreg anul cu acţiuni aproape săptămânale. Credem că în urma adoptării proiectului privind finanţarea sportului se poate produce un adevărat reviriment al practicării sportului în municipiul Bistriţa, cu efecte deosebit de benefice la nivelul stării generale de sănătate a locuitorilor municipiului. Pe de altă parte, proiectul acoperă şi finanţarea sportului de performanţă intrat într-un declin fără precedent la nivelul municipiului. Bistriţa este, după ştiinţa noastră, singurul municipiu reşedinţă de judeţ care nu are nicio reprezentare în prima ligă naţională la niciun sport. Considerăm că valoarea de 1% din bugetul anual a municipiului este o valoare minimală absolut rezonabilă. Proiectul îşi propune să devină prima cărămidă la baza unui sistem de reglementare la nivel local care să asigure tratamentul egal şi echitabil pentru toate sporturile şi pentru toate entităţile sportive existente. Ulterior, executivul ar trebui să propună şi Consiliul Local să aprobe un sistem de unitar de alocare pe ramuri sportive şi pe beneficiari finali ai finanţărilor, în care să fie stabilit cuantumul şi modul de acordare”, spune Toniuc.