Luni, 26 octombrie a fost lansat proiectul ”Voluntarii își fac auzită vocea”, la Centrul German din Bistrița, sub moto-ul: „Da! Și eu pot!”

În cadrul întâlnirii non formale, elevi ai colegiului tehnic Infoel Bistrița, elevi ai școlii gimnaziale nr.1 din Bistrița, dar și o parte din partenerii proiectului, au împărtășit tuturor celor prezenți satisfacțiile pe care le poți avea ca voluntar, printr-o metodă simpatică: au predat unul de la altul o legătură de pătrunjel.

„Am demarat acest proiect la nivel național, și local pentru că filiala SNAC se regăsește în diferite județe printre care și BN. Prin acest proiect voluntarii își fac auzită vocea.
Este important să fi voluntar pentru că, câștigi experiență, te îmbunătățești, banii nu intră în discuție, voluntariatul fiind o acvtivitate care vine din propria inițiativă, pe care o faci cu sufletul și o dăruiești celor din jur.E important să te descoperi și să te regăsești în activitățile pe care le practici de la o zi la alta cu diferiți colaboratori sau parteneri”, a declarat coordonatoarea de proiect Florina Vlașin.

 

Acţiunea Comunitară este o activitate voluntară care se desfăşoară cu regularitate şi este certificată în programa şcolară a Liceelor. Acţiunea Comunitară implică stabilirea unei legături între Licee, pe de o parte, şi Şcoli Speciale, Centre de Plasament şi Instituţii, Locuinţe Sociale şi Centre de Zi şi Spitale – pe de altă parte.

SNAC este un program coerent şi coordonat de activităţi desfăşurate cu regularitate şi care antrenează voluntari şi copii cu nevoi speciale, aflaţi în situaţii de risc, în dificultate sau în pericol.

 

Proiectul „Voluntarii își fac auzită vocea”, se desfășoară în perioada octombrie 2015-iunie 2016 și se bucură de câțiva parteneri de nădejde: complexul muzeal Bistrița-Năsăud, centrul privat de afaceri Bistrița, asociația culturală „Sfântul Pahomie” din Gledin și centrul școlar de educație incluzivă nr. 2 din Bistrița. În noiembrie, voluntarii vor participa la Cartea călătoare – o acţiune de donaţie către Asociația Culturală „Sfântul Pahomie” din Gledin iar pe 7 decembrie este programat un spectacol caritabil intitulat „Suflet pentru suflet”.

Grupul la Nivel Înalt pentru Copiii Românei (GNICR) a fost fondat de Baroana Nicholson of Winterbourne, Membră a Parlamentului Europei, şi a promovat implementarea Acțiunii Comunitare în România.

Muir John Potter, MBE, a fost solicitat de către Baroana Nicholson pentru a organiza un Studiu Pilot de Acțiune Comunitară (SPAC) la Craiova, în perioada februarie – aprilie 2003. În aprilie 2004  avut loc o Conferință Națională pentru lansarea Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC), care a fost coordonată de Ministerul Educației, Cercetării şi Inovării, în septembrie 2004, asocind licee cu  şcoli speciale şi centre de plasament din întreaga țară.

În octombrie 2006, delegați din 12 țări au participat la o conferință internațională („Dezvoltarea  Strategiilor Naționale de Acțiune Comunitară”), la Bucureşti, pentru a‐şi comunica reciproc bunele  practici şi a încuraja şi alte guverne naționale să urmeze exemplul României. Până la sfârşitul lui  2007, Acțiunea Comunitară mai fusese introdusă în încă 3 țări.

În  decembrie  2006,  a  fost  înființată  organizația  Children’s  High  Level  Group,  de  către  Baroana  Nicholson şi J. K. Rowling, autoarea seriei de romane avându‐l ca personaj pe Harry Potter.  CHLG, avându‐l ca Director pentru Educație pe Muir John Potter, a susținut activ dezvoltarea programelor  de Acțiune Comunitară în toată Europa. Până în momentul de față, CHLG a organizat programe de Acțiune Comunitară în 6 țări, reunind un  număr de peste 140.000 de voluntari şi beneficiari.

Numărul de participanți la SNAC (voluntari şi beneficiari) în România a crescut constant, ajungând la  130.000 (în 2008). Din 2005, se organizează o ceremonie anuală de acordare a premiilor SNAC, precum  şi alte evenimente importante. 

SNAC 1 SNAC 2 SNAC 3 SNAC 4 SNAC

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.