La data de 10 noiembrie, poliţiştii au fost sesizaţi prin serviciul naţional unic apeluri de urgenţă 112 de către o femeie, din Măgura Ilvei, că în faţa locuinţei sale a izbucnit un conflict spontan între fiul acesteia şi un alt tânăr din localitate.
În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că un tânăr, în vârstă de 23 de ani, din Măgura Ilvei, în timp ce executa lucrări mecanizate cu un utilaj autopropulsat, din neatenţie a lovit imobilul persoanei care a făcut sesizarea, motiv pentru care fiul acesteia, de 20 de ani, l-a agresat fizic pe cel care se afla la volanul utilajului respectiv.
Tânărul, în vârstă de 23 de ani, care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, a suferit leziuni corporale care au necesitat transportarea acestuia la Spitalul orăşenesc Năsăud în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză a fost întocmit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „Lovire sau alte violenţe”, „Distrugere”, şi „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.