Termenul în care trebuie comunicate procesele-verbale de contravenție a fost dublat începând din data de 1 februarie.
Termenul a fost majorat la două luni, față de o lună, cât era până acum, motivul principal invocat de inițiatori fiind că mulți contravenienți încearcă sa tergiverseze procedura comunicării proceselor-verbale cu scopul de a scăpa de plata amenzilor.
Dacă procesul-verbal nu este înmânat pe loc contravenientului, la momentul întocmirii, acesta trebuie comunicat prin poștă în termen de două luni.
„Trebuie precizat că termenul de două luni propus este un termen maxim în care trebuie îndeplinite cele două proceduri de comunicare și este de natură a oferi agentului constatator posibilitatea îndeplinirii acestora, în condițiile în care nu are la îndemână posibilitatea refacerii procedurilor dacă acestea nu au putut fi parcurse în termen, așa cum se întamplă în cazul procedurilor de citare și comunicare iî materie procesual-civilă, necomunicarea în termen a procesului-verbal conducând la prescripția executării sancțiunii contravenționale”, precizau inițiatorii în nota de fundamentare.
Dublarea termenului nu aduce atingere drepturilor contravenientului, deoarece acestea se pot exercita de la momentul comunicării.