Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița – Năsăud, oferă 10 locuri de muncă de educator/educatoare, prin Asociația Internațională pentru Tineret, reprezentantă a Oficiului German de Asistență Socială pentru Copii și Tineret.

Pe lângă interviu, candidații vor susține și o probă practică în cadrul unei grădinițe (exercitarea profesiei de educator), iar după aceste probe candidații admiși vor primi contracte de muncă.

Sunt solicitate persoane care au absolvit fie liceul pedagogic cu specializarea Învățător – Educator, fie facultatea cu specializarea Pedagogia Învaățământului Primar și Preșcolar.

Totodată, se cere limba germană nivel C1 și sunt acceptați și candidați care vorbesc limba germană nivel B1/B2;

Candidatele/candidații care au deja calificarea recunoscută și vorbesc perfect limba germană vor fi angajate (i) direct ca educatoare/educatori, cu un salariu de 2.300 euro brut/lună (aprox. 1.600 euro net/lună), iar candidatele/candidații care nu vor primi direct o recunoaștere a calificării, vor fi încadrate/încadrați ca ajutor de educator (KITA) și vor primi un salariu de 1.800 euro brut/lună (1.200 euro net/lună).

Persoanele selectate indiferent dacă au sau nu calificarea recunoscută, vor urma în primul an, un curs de adaptare după modelul educațional din Germania. De asemenea, vor locui în aceeași clădire sau în vecinătate, urmând ca, după această perioadă, fiecare persoană să primească sprijin pentru găsirea unei locuințe de închiriat, în funcție de locul de muncă. Cheltuielile de transport pentru interviuri atât în România cât și către Germania, sunt finanțate de către Asociația Internaționalaăpentru Tineret.

„Se oferă consiliere de integrare în primul an; Perfecționare didactică în funcție de activitate; Un loc de muncă variat, creativ; Siguranța pregătirii profesionale, precum și o activitate independentă; Persoanele cu nivel B1/B2 de limba germană vor beneficia de cursuri de limba germană până la nivelul C1;

Durata contract: După primul an, contractul de muncă poate fi încheiat pe o perioadă nedeterminată. Contractele de muncă încep să se deruleze din lunile februarie, iunie sau septembrie 2015. Programul de lucru este normal – 38,5 ore/săptămână”, se arată într-un comunicat al AJOFM BN.

Persoanele interesate trebuie să:

-transmită CV-ul în limba germană;

-Copie a diplomei de bacalaureat (pentru absolvenții liceului pedagogic cu specializarea Învaățător – Educator);

-Copie a diplomei de licență (pentru absolvenții specializării Pedagogia Învaățământului Primar și Preșcolar);

-Certificat de atestare a cunoștințelor de limba germană nivelul B1/B2/C1 la adresa de mail: bucur@vij-stuttgart.de;

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.