Până astăzi, 27 mai, ora 18.00, ANMH, a emis avertizare de ploi și posibile căderi de grindină.

Astfel, va ploua în zona Carpaţilor Orientali, în Maramureş şi local în Transilvania şi Crişana, unde cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp.
În restul teritoriului, vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică care se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil căderi de grindină.

De asemenea, mai multe râuri din Bistriţa-Năsăud sunt sub cod galben de inundaţii până miercuri noapte: Someşul Mare – curs superior şi afluenţi.

Conform prognozei meteo până în 31 mai, pe fondul unor mici variaţii de la o zi la alta, vremea va rămâne apropiată de normalul termic al perioadei, cu maxime în medie de 23…25 de grade şi minime de 10….11 grade. Probabilitatea de apariţie a averselor va fi mare. Acestea se vor semnala aproape zilnic, vor fi însoţite şi de descărcări electrice, iar între 26 şi 28 mai, izolat, cantităţile de apă pot fi mai însemnate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.