Pentru obţinerea permisului de conducere, există noi modificări legislative care se vor aplica începând cu data de 5 octombrie 2015.

Astfel, Instituţia Prefectului judeţul Bistriţa-Năsăud, aduc la cunoştinţa cetăţenilor, noile măsuri legislative:

„-Principala reglementare se referă la situaţia candidaţilor respinşi la proba practică a examinării, care nu vor mai fi nevoiţi să susţină din nou proba teoretică. Mai exact, dacă o persoană obţine punctajul necesar la proba teoretică, ulterior va putea susţine proba practică de mai multe ori, în cazul în care o pică. Pentru ca acest lucru să fie posibil, „candidaţii declaraţi «respins» la proba practică pot fi programaţi pentru susţinerea unei noi probe după o perioadă de cel puţin 15 zile, cu achitarea taxei de examinare şi prezentarea dovezii care atestă efectuarea a cel puţin 6 ore suplimentare de pregătire practică într-o şcoală de conducători auto autorizată”. În momentul de faţă, dacă sunt respinse la proba practică, persoanele care vor să obţină permisul trebuie să treacă din nou de proba teoretică.

-Având în vedere reglementarea anterioară, candidaţii au la dispoziţie un an de la data absolvirii cursului de pregătire teoretică şi practică pentru a trece de proba practică, chiar şi din mai multe încercări. „Candidaţii care nu s-au prezentat la proba practică pot solicita programarea pentru o nouă probă oricând, dar nu mai târziu de un an de la absolvirea cursului de pregătire teoretică şi practică sau, după caz, de la data înregistrării acestora în aplicaţia informatică de examinare. În cazul depăşirii termenului de un an de la data absolvirii cursului de pregătire teoretică şi practică, examinarea pentru obţinerea permisului de conducere este condiţionată de efectuarea unui nou curs de pregătire”.

-Referitor la candidaţii declaraţi «respins» la proba teoretică, noul act normativ prevede că aceştia „pot susţine o nouă examinare, cu achitarea taxei corespunzătoare, numai după o perioadă de cel puţin 15 zile de la data declarării ca «respins»”.

-Este interzisă desfăşurarea probei teoretice atunci când în sala de examinare nu sunt prezenţi cel puţin doi candidaţi. „În cazul în care nu se poate asigura această cerinţă, examinarea candidatului se va desfăşura în prezenţa a doi lucrători desemnaţi de şeful serviciului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.