Unirea Ardealului cu Regatul României a fost proclamată pe 1 decembrie 1918 de Adunarea Naţională de la Alba Iulia. Data de 1 decembrie a devenit Ziua Naţională a României, denumită şi Ziua Unirii, şi celebrează acest eveniment. La 1 decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1.228 delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de persoane adunate la eveniment din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o rezoluţie care a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania şi întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) cu România.
Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan transmite următorul mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a României:
„Dragi locuitori ai județului Bistrița-Năsăud, munca, cinstea și onoarea au caracterizat dintotdeuna poporul român, iar astăzi, de Ziua Națională a României, trebuie să ne aducem aminte de valorile fundamentale ale poporului nostru!
România înseamnă „acasă” pentru toţi cei care astăzi simt, iubesc şi trăiesc româneşte. Sunt mândru să fiu român și sunt fericit că m-am născut pe aceste meleaguri minunate, în care trăiesc români autentici, care își respectă și iubesc țara!
La mulți ani români!
La mulți ani România!”
Mesajul ministrului Doina Pană, prilejuit de Sărbătoarea Zilei Naţionale a României:
„Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 e, însă, în egală măsură, opera soldatului necunoscut. Despre el se vorbeşte mai puţin, deşi oasele lui, împrăştiate de-a lungul şi de-a latul ţării, ne vorbesc despre conştiinţă naţională şi sacrificiu în numele unui ideal. E greu să călătoreşti prin România fără să dai peste mormântul soldatului necunoscut printr-un colţ de ţară. Când se întâmplă asta, e greu să nu te gândeşti, măcar o clipă la viaţa lui, la dorinţele lui, la suferinţă şi idealuri, la familia din sânul căreia a plecat să-şi servească patria. De Ziua Naţională, vă propun să fim noi toţi familia soldatului necunoscut şi să ne gândim pentru o clipă la el ca la o rudă apropiată care lipseşte de la sărbătoarea noastră de azi! Să ne spunem La mulţi ani în memoria faptelor marilor noştri înaintaşi. Dar să ne spunem La mulţi ani şi privind înspre viitor. Să ne întrebăm care este proiectul nostru de ţară, acum, caremeste sacrificiul pe care fiecare dintre noi e dispus să îl facă în numele apartenenţei la România. Care este Marea Unire pe care o construim noi acum? Să ne manifestăm recunoştinţa şi bucuria pentru cele ce s-au făcut în trecut dar să ne şi întrebăm, cu toată responsabilitatea, despre cele ce facem noi, acum, pentru viitor. Contemplăm istoria glorioasă a celor de dinaintea noastră dar viitorul, care se întemeiază pe ea, e în responsabilitatea noastră. Înţelegând acestea şi încercând, aşa cum a făcut generaţia Marii Unirii, să înţelegem sensul major al istoriei, putem să ne spunem cu bucurie, unii altora:
La mulţi ani, soldatule necunoscut!
La mulţi ani, români!
La mulţi ani, România!”
Deputatul PSD Daniel Suciu:
„E bine să-ţi aduci aminte de trecut. E nimerit să te gândeşti că am avut înaintaşi ce au reuşit, în ciuda greutăţilor, sa împlinească visul unei naţiuni. E bine să ne dorim ca astăzi, şi mâine, şi în viitor tara asta să găsească resursele pentru a se uni din nou pentru un proiect numit România. De ce nu, şi un vis numit tara mea, altfel, primitoare, mîndră şi pregatită pentru provocările ce urmează. La mulţi ani fraţi români, oriunde sunteti, trăiţi şi simţiţi România din inima noastră”.
Copreşedinţii PNL Bistriţa-Năsăud, deputaţii Stelian Dolha şi Ioan Oltean, au transmis următorul mesaj:
„La mulţi ani, România!
Renaştem ca şi naţiune în fiecare an. Spiritul sufletului românesc adună noi file în istoria neamului. Mândria de a fi român stă în bucuria de a moşteni şi apăra esenţa acestui loc minunat numit România – valorile şi patrimoniul identităţii noastre.
Bucuraţi-vă de această zi alături de familia voastră şi de oamenii dragi care vă înconjoară!
Români de pretutindeni, la mulţi ani!”
[…] Mesaje de 1 Decembrie apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita – […]