La data de 29 ianuarie, a avut loc un incendiu, la o casă din localitatea Prundu Bîrgăului, str. Brujeni.
Incendiul a izbucnit într-una din încăperi, iar flăcările s-au extins cu repeziciune la întreg imobilul construit preponderent din materiale lemnos. Trei echipaje de intervenţie, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor SMURD, s-au deplasat de urgenţă la locul solicitării.

„Proprietarul, un bărbat în vârstă de 84 de ani, a fost evacuat de către fiul său dintr-o încăpere cuprinsă de flăcări, înainte ca echipajele de intervenţie să ajungă la locul solicitării. Aflat în stop cardio respirator, bărbatul a fost preluat imediat de către paramedici, care au început manevrele de resuscitare. Din păcate, după efectuarea manevrelor mai bine de 45 de minute, echipajul medical care încadrează echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, ajuns la locul evenimentului, a fost nevoit să declare decesul bărbatului”, potrivit I.S.U. BN.

În paralel, incendiul a fost localizat şi lichidat în limitele găsite în aproximativ 40 de minute, împiedicându-se propagarea flăcărilor la casa de locuit învecinată, aflată la câţiva metri distanţă faţă de zona de manifestare a incendiului.
După finalizarea intervenţiei, în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de folosirea unui mijloc de încălzire defect, sobă cu acumulare de căldură – jar sau scânteie căzute pe materiale textile amplasate în apropierea sobei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.