Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au marcat la data de 13 octombrie, „Ziua Inernațională pentru reducerea Riscului de Dezastre”.
Desfăşurate sub sloganul „Preveniţi ghinionul”, având ca logo pisica neagră, activităţile informativ-educative care au avut loc cu această ocazie, cu sprijinul E.ON România, au urmărit conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de situaţii de urgenţă. Acțiuni în acest sens au fost organizate pe Pietonalul ”Liviu Rebreanu” din municipiul Bistrița, și la Școala Generala nr. 4 Bistrița.

„Sperăm ca după această activitate să rămână cu cât mai multe informații, să le transmită mai departe prietenilor, familiei, astfel ca mesajul nostru să ajungă la cât mai multă lume „, a declarat plutonierul major Marius Rus, purtător de cuvânt al I.S.U. Bistrița-Năsăud.

De asemenea, ISU a ales ca logo, pisica neagră, deoarece multă lume e superstițioasă, și astfel se încearcă atragerea atenției asupra campaniei și se dorește sublinierea faptului că ghinionul poate fi prevenit dacă suntem prevăzători.

Totodată, ziua de 13 octombrie este declarată „Ziua porţilor deschise” la Detaşamentul de Pompieri Bistriţa, Secţia de Pompieri Năsăud, Garda de Intervenţie Beclean, Garda de Intervenţie Sîngeorz–Băi şi Garda de Intervenţie Prundu Bîrgăului, ocazie cu care se vor organiza o serie de activităţi specifice cu caracter informativ-educativ. Oamenii sunt încântați de acțiunea pompierilor.
Scopul acestor activități este de a promova o cultură generală de reducere a riscului de dezastre naturale în întreaga lume.

 

„Ne-am deplasat cu tehnica de intervenție la cei mici și am organizat un punct de informare preventivă unde aceștia au primit informațiile necesare în scopul creării unei culturi preventive, încă de la vârste fragede.

Am urmărit îndeosebi modul de evacuare în momentul alarmării, unde cadrele didactice și personalul auxiliar au coordonat ieșirea ordonată, atât de importantă pe timpul producerii unor situații de urgență reale.

”Ziua Porților Deschise”, organizată la nivelul fiecărei subunități, a dat posibilitatea celor interesați să viziteze punctele de lucru ale pompierilor militari, tehnica de intervenție și să interacționeze cu echipele de salvatori, ramase pregătite pentru a prelua misiunile ce le revin”, notează I.S.U. Bistrița pe pagina de socializare.

MANIFESTARI ISU3

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.