După mai bine de trei decenii, cântece ale grupului „Ecoul” vor putea fi ascultate în interpretarea originală, pentru că cele două membre inițiale ale grupului „Ecoul” din Reghin, Sorina Bloj și Magda Pușkaș vor reface duetul lor la Festivalul Național pentru Tineret „Bistrița folk”.
Evenimentul se va desfășura la sfârșitul acestei săptămâni la Sala Polivalentă din Bistrița.

Grupul „Ecoul” a cunoscut o ascensiune fulgerătoare în anul 1981, după câștigarea trofeului la festivalul „Baladele Dunării” de la Galați, unde președintele juriului era poetul Adrian Păunescu. Impresionat de frumusețea cântecelor interpretate de cele două fete din Reghin, Adrian Păunescu le-a cooptat în Cenaclul Flacăra și, în scurt timp, toată România fredona „Taina” sau „Cana cu vin”, cântece intrate adânc în sufletele românilor. Numai că în 1983 Sorina a părăsit Cenaclul Flacăra și grupul „Ecoul” în formula Sorina Feier – Magda Finna devine amintire.

 

„Am ajuns la vârsta la care nu mai pot să spun „nu” când este vorba de trecerea unor vămi dincolo de care mă pot reîntâlni cu oameni din trecutul meu frumos. De fapt, dincolo de tot și de toate, Magdalena are un loc special în sufleul meu: ea este persoana cu care am gustat cele mai frumoase amintiri și emoții ale tinereții mele artistice”, a declarat Sorina Bloj.

Grupul „Ecoul” va evolua pe 13 noiembrie, în prima seara a festivalului, precedând concertul „Alifantis & Zan”.

„Ne facem și nouă o bucurie și îți multumim Florin, pentru că ai venit cu această idee! Și să știi că nu este o coincidență, dar tocmai înainte am vorbit cu Sorina și, mă rog, nu am mai cântat de vreo treizeci și ceva de ani… Cântăm, Doamne ajută! Să vedem ce vom mai putea reclădi din cioburi, din ce a mai rămas și cred că o să iasă un lucru frumos!”, a adăugat Magda Pușkaș.

Festivalul concurs pentru tineret „Bistrița Folk” este organizat de Centrul Cultural Municipal Bistrița și Asociația Culturală România din inima mea Bistrița (ASCRIM), cu sprijinul Primăriei Bistrița și al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița – Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.