Sistemul competițional pentru Liga a III-a din sezonul 2016-2017, a fost modificat.
Astfel, al treilea eşalon va avea şase serii în loc de cinci şi la start vor fi 96 de echipe faţă 74 de formaţii în actuala stagiune, a anunţat, miercuri, site-ul oficial al FRF.
La finalul actualului sezon, care se va desfăşura într-un format de sezon regulat, fără play-off şi/sau play-out, cu o serie de 14 echipe şi patru serii de 15 formaţii, la fel ca şi în campionatul precedent, câştigătoarele celor cinci serii vor promova în Liga a II-a.
Din Liga a III-a vor retrograda toate ocupantele ultimului loc din seriile cu 15 echipe şi formaţia cu cel mai slab punctaj dintre toate ocupantele locului 14 din toate cele cinci serii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.