Azi a intrat în vigoare un act normativ, care se referă la încadrarea în muncă a anumitor salariaţi.
Potrivit acestuia angajatorii au nevoie de un nou aviz, iar pentru aceasta, ei trebuie să plătească echivalentul în lei a 200 de euro.
Cei care nu vor respecta noile dispoziţii ar putea fi sanctionaţi cu amendă cuprinsă între 1000 şi 3000 de lei.
Ordonanţa instituie, ca regulă generală pentru angajatori, obligaţia de a obţine un aviz de angajare pentru a putea încadra în muncă un străin şi, în acelaşi timp, stabileşte situaţiile în care aceştia pot fi încadraţi în muncă fără aviz de angajare.

„Străinii cu şedere legală pe teritoriul României pot fi încadraţi în muncă numai în baza avizului de angajare, obţinut de angajatori”, se arată în noile dispoziţii.

Acelaşi act normativ stipulează că nu este necesară obţinerea avizului de angajare pentru încadrarea în muncă a străinilor al căror acces liber pe piaţa muncii din România este stabilit prin tratate încheiate de România cu alte state.
De asemenea, angajatorii nu trebuie să obţină aviz nici în cazul străinilor care urmează să desfăşoare activităţi didactice, ştiinţifice sau alte categorii de activităţi specifice cu caracter temporar în instituţii de profil acreditate ori autorizate provizoriu din România sau care desfăşoară activităţi artistice în instituţii de cultură din România.
Avizul nu este necesar nici pentru străinii care urmează să desfăşoare activităţi temporare solicitate de ministere sau de alte autorităţi administrative sau care sunt numiţi la conducerea unei filiale, reprezentante sau sucursale de pe teritoriul României a unei companii cu sediul iîn străinatate.
Totodată şi străinii titulari ai dreptului de şedere pe termen lung în România, ai dreptului de şedere temporară pentru reîntregirea familiei şi ai dreptului de şedere temporară pentru studii pot fi angajaţi fără obţinerea avizului.
Străinii titulari ai dreptului de şedere temporară pentru studii pot fi încadraţi în muncă pe teritoriul României fără aviz de angajare numai cu contract individual de muncă cu timp parţial, cu durata muncii de maximum 4 ore pe zi.
Conform reglementărilor, angajatorii nu vor obţine aviz nici dacă vor încadra în muncă:

-străini care au beneficiat anterior de un drept de şedere pe teritoriul României de cel puţin 3 ani, în calitate de membri de familie ai unui cetăţean român;
-străini care au dobândit o formă de protecţie în România;
-solicitanţi de azil, după un an de la depunerea cererii de azil, dacă se mai află în procedura de determinare a unei forme de protecţie;
-străini toleraţi, pe perioada cât li s-a acordat tolerarea rămânerii pe teritoriul României

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.