„BĂTĂLIA CĂRŢILOR” este un concurs de lectură pentru copii (11-13 ani) și adolescenți (14-18 ani), precum și pentru seniori, și se desfășoară la nivel național.

„Ai citit toate cele 10 cărţi şi ești printre finaliştii concursului „BĂTĂLIA CĂRȚILOR!”, informează Biblioteca Județeană „George Coșbuc”.

Finala va avea loc în data de 23 noiembrie 2015, la ora 16.00 (categoria 10-14 ani), respectiv în 24 noiembrie 2015, la ora 16.00 (categoria 14-18 ani) în Clubul Cultural „Coșbook” al Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”.

Finala va cuprinde următoarele probe:
-2 întrebări adresate de juriu, pe marginea cărților citite pentru concurs;
-dezbaterea „Convinge-mă să citesc!”

În cadrul acestei probe finaliștii vor susține cartea preferată. Pledoaria pentru cartea preferată trebuie să fie foarte argumentată și convingătoare, astfel încât cei care nu au citit-o să-și dorească să o citească în mod obligatoriu. Durata discursului va fi de maximum 7 minute.

„Nu se admite citirea textului!

Jurizarea concursului va cuprinde evaluarea celor două probe (răspunsul la întrebările pe marginea cărților citite şi dezbaterea „Convinge-mă să citesc!”) și a fişelor de lectură.

La final va avea loc desemnarea Cititorului anului şi festivitatea de premiere”, adaugă Biblioteca Județeană „George Coșbuc”..

Lista finaliștilor „Bătălia Cărților” la categoria 10-14 ani:

01. BOZBICI DAVID – 12 ani – Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”;
02. CHICIUDEAN ANTONIUS – 12 ani – Colegiul Național „Andrei Mureșanu”;
03. CIURCĂU LEONARDO IULIAN – 13 ani – Școala Gimnazială „Lucian Blaga”;
04. CREȚU SHARON ARIANA – 13 ani – Colegiul Național „Andrei Mureșanu”;
05. DOLHA ANDREI – 12 ani – Școala Gimnazială „Avram Iancu”;
06. DOLHA DAVID – 13 ani – Școala Gimnazială „Avram Iancu”;
07. ENCEAN TEODOR – 12 ani – Colegiul Național „Andrei Mureșanu”;
08. ERDIC EMANUEL – 12 ani – Colegiul Național „Liviu Rebreanu”;
09. GĂZDAC OANA – 12 ani – Școala Gimnazială nr.1;
10. GÎMBUȚĂ AGNES – 12 ani – Liceul cu Program Sportiv;
11. HAROSA VERONICA – 13 ani – Școala Gimnazială nr.1;
12. IVAN BOGDAN – 12 ani – Școala Gimnazială nr.1;
13. KELEMEN-RADU CRINELA – 13 ani – Școala Gimnazială „Lucian Blaga”;
14. KELEMEN-RADU IOAN – 13 ani – Școala Gimnazială „Lucian Blaga”;
15. PETREAN HORIA ANDREI – 9 ani – Colegiul Național „Liviu Rebreanu”.

-Lista finaliștilor „Bătălia Cărților” la categoria 14-18 ani:

01. CĂTUNA-GALEȘ MARIA – Școala Gimnazială nr. 1 Bistrița;
02. ENCEAN MIHNEA SEBASTIAN – Colegiul Național „Andrei Mureșanu”;
03. CHERHAȚ PAULA MARIA – Colegiul Național „Liviu Rebreanu”;
04. COSMA OANA SORINA – Colegiul Național „Andrei Mureșanu”;
05. HERINEAN KARINA – Liceul de arte „Corneliu Baba”;
06. MOCEAN MIHAELA – Liceul Tehnologic de Servicii – Bistrița;
07. MOLDOVAN IOANA ILINCA – Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”;
08. NEDELESCU DAMARIS – Colegiul Național „Andrei Mureșanu”;
09. PLATON ANDA TINCUȚA – Colegiul Național „Liviu Rebreanu”;
10. RUSU IRINA – Colegiul Național „Andrei Mureșanu”;
11. SABĂU MARIA – Liceul de arte „Corneliu Baba”;
12. SOMEȘAN BIANCA ALEXANDRA – Colegiul Național „Andrei Mureșanu”;
13. SUCIU DARIUS – Liceul de arte „Corneliu Baba”;
14. TOMA PAULA MARIA – Colegiul Național „Liviu Rebreanu”;
15. TURDEAN ALEXANDRA MARIA – Colegiul Național „Liviu Rebreanu”;
16. VARVARI OANA LUCREȚIA – Colegiul Național „Andrei Mureșanu”.

12187740_1921456731413516_8935659904593164131_n

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.