Duminică, 16 noiembrie 2014, are loc alegerea preşedintelui României din 2014, iar pe raza municipiului Bistriţa sunt amenajate 57 secţii de votare care vor fi deschise în intervalul orar 7.00 – 21.00.

Adresele secţiilor de vot de pe raza municipiului Bistriţa şi străzile arondate acestora pot fi vizualizate accesând site-ul Primăriei municipiului Bistriţa.
În ziua alegerilor nu se pot comercializa băuturi alcoolice pe o rază de 500 m de secţiile de votare, altfel ci care vor încălca legea vor fi sancţionaţi cu amenda.

„În ziua votării, între orele 7.00 – 21.00 sunt interzise comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei de votare (…)” respectiv pe o rază de 500 m.
În conformitate cu prevederile art. 55 lit. „a” şi ale art. 56 alin. 1 din Legea nr. 370/2014, republicată cu modificările şi completările ulterioare, nerespectarea prevederilor privind interdicţia de comercializare şi de consum a băuturilor alcoolice în ziua scrutinului constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei.
Prezenta înştiinţare este valabilă şi în perioada desfăşurării celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui României”, potrivit municipalităţii.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.