Mămicile active din Bistrița organizează un nou bazar, ediția de noiembrie, astăzi 4 noiembrie, între orele 12.00 şi 17.00, la Librăria Colorată de pe Bd. 1 Decembrie.
Evenimentul are un scop caritabil, banii fiind pentru o fetiţă de 6 luni din localitatea Braniștea, crescută de bunică și strabunică.
Locurile de expunere se ocupă în ordinea sosirii la locul desfășurării bazarului. Copiii au un loc de joacă generos, cu copaci și jucării în curtea librăriei.
„Școala Mamei Samas Bistrița vă așteaptă în curtea Librăriei Colorate cu donații de haine pentru bebeluși și copii, scutece, produse de igienă și alte obiecte necesare la începutul vieții unui prunc, lucruri de care nu mai aveți nevoie în familiile dvs. sau pe care le cumpărați special. De aceste donații, împreună cu educație perinatală de cea mai bună calitate (cursuri despre sarcină, naștere, alăptare, diversificare, consultări în alăptare) vor beneficia peste 100 de mame din categorii devaforizate din Bistrița și împrejurimi, în cadrul unui proiect social lansat de Asociația Samas”, informează organizatorii.