Evenimentul care va avea loc în perioada 21-23 august este promovat inclusiv printr-un site, denumit sugestiv bistritateiubeste.ro.

„În anul 2015 nu mai poți face abstracție de internet. Acesta a pătruns în viața noastră, în casele noastre, absolut peste tot. Și pentru tinerii anului 2015
viața fără internet este de neconceput. Este firesc atunci să extindem zona de promovare de la ziarele tipărite, televiziuni, radiouri și în zona on-line-ului, mai ales că la ultimele alegeri care au fost în România online-urile au bătut celelalte mijloace. Așa că ne-am propus să și acest eveniment cel mai important din viața orașului, „Târgul Mare”, cum îi spunem anul aceasta, pe facebook, printr-un site, pe care îi invit pe cei care doresc să îl viziteze. Acolo pot descărca toate programele, locațiile și toate acțiunile pe care le organizăm. Eu am spus că denumirea de „Zilele”, este prea generală, ori noi avem niște tradiții în ceea ce privesc târgurile și o să ieșim cu niște explicații mai detaliate referitor la această denumire. Cu certitudine târgul în viața Bistriței, de 500 de ani a însemnat lucruri importante”, a declarat primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Crețu.

Programul evenimentelor este următorul:
Vineri 21 august 2015

Teatrul de vară
10.00 – 12.00: Deschidere festivă
Aniversarea a 10 ani de înfrăţire cu oraşul Herzogenrath (Germania)
Festivitate de semnare a Înţelegerii de cooperare cu oraşul Wiehl (Germania)
Parcul Municipal
14.00 – 16.00: Divertisment pentru copii

Schullerwald
12.00 – 18.00: Cupa Bistriţa la fotbal şi baschet
18.00 – 21.00: Concerte pop-rock – Hemera’s, All for One, Eye of the Moon, The Boulevard, Viţa de Vie
21.30 – 23.00: Caravana Filmelor NexT – proiecție filme de scurt metraj

Piațete
Piaţa Mică, Piața Sfânta Ana, Arteziana de la Sens (Panait Cerna), Piata Florilor (Bloc Lamă), Pasajul Artelor (Spiru Haret)
16.00 – 17.30: Pictură pe sticlă, reprezentații muzicale, grafică pe calculator, arhitectură și pictură, ceramică, grafică, sculptură

Casa cu Lei
12.30 – 13.15: Expoziție filatelică cu târguri din Transilvania
17.00 – 18.00: Workshop – meșteri artizani

Biserica Evanghelică
18.00 – 19.00: Concert de clopote – Orchestra Reunită a Bisericii Baptiste, dirijor Randy Bullock (SUA)

Heidenfeld
17.00 – 23.00: Ansamblul „Şomeşul” Beclean, Alexandru Rus, Florina Bălan, Simona Pop Labiş, Alina Pop, Oniţa Ciuta, Ligia Curtean, Cristina Cosma, Daniel Raţiu, Mariana Harosa, Floarea Pop, Ansamblul „Rapsodia trişcaşilor” Leşu, Ansamblul „Balada”, Ansamblul „Mara” Sighetul Marmaţiei, Maria Mihali, Cristian Ţăranu, Răzvan Năstăsescu, Ansamblul „Mărţişorul” Buziaş, Maria Golban, Adrian Stanca

Piața Centrală
12.30 – 13.15: Vernisaj expoziție foto cu tema târguri din Transilvania – Panouri REGIO
13.00 – 22.00: Tabăra de lucru a „Calfelor călătoare”
20.00 – 21.30: Concert pe scena mare – Trei Soprane (Daniela Vlădescu, Bianca Ionescu, Amelia Antoniu), cu participarea „Clubului de Dans Sportiv Floris”

Sâmbătă 22 august 2015

Parcul Municipal
11.00 – 13.00:Divertisment pentru copii

Schullerwald
12.00 – 18.00: Cupa Bistriţa la fotbal şi baschet
18.00 – 21.00:Concerte pop-rock – Hemera’s, All for One, Eye of the Moon, Prefix 90, Vunk
21.30 – 23.00: Caravana Filmelor NexT – proiecție filme de scurt metraj

Ștrandul Codrișor
12.00 – 18.00: Concursuri şi activităţi sportive – Cupa Bistriţa la volei, concursuri și demonstraţii sportive

Piațete
Piaţa Mică, Piața Sfânta Ana, Arteziana de la Sens (Panait Cerna), Piata Florilor (Bloc Lamă), Pasajul Artelor (Spiru Haret)
13.00 – 15.00: Pictură pe sticlă, reprezentații muzicale, grafică pe calculator, arhitectură și pictură, ceramică, grafică, sculptură

Casa cu Lei
16.00 – 17.00: Lansare de carte – scriitori bistrițeni

Galeriile U.A.P.
10.00 – 18.00: Expoziție pictură – „Calea” Răzvan Ionescu

Heidenfeld
16.00 – 22.00: Ansamblul „Doiniţa” Casa Armatei, Ansamblul „Roata de la Runc”, Ansamblul „Someşana” Năsăud, Ansamblul „Colibiţa” Bistriţa – Bârgăului, Cornelia Ardelean, Alexandru Căpitan, Nelu Şopterean, Ansamblul „Dorul Dorului” Reşița, Grupul „Izvoare” Cluj, Florin Boita, Stana Stepănescu, Ovidiu Homorodean

Piața Centrală
13.00 – 22.00: Tabăra de lucru a „Calfelor călătoare”
20.00 – 23.00:Concert pe scena mare – Mike Zetter, Genţiana / Alexy, Xonia, Alina Irimie, Emanuel Crâstea, Avanpremieră Miss

Biserica Evanghelică
12.00 – 18.00 – Expoziție „Fiul Omului” – Eugen Tăutu
18.00 – 20.00:Concert cu melodii din filme celebre – Noua Orchestră Transilvană Transilvană și Filarmonica din Cluj, dirijor Alexandru Ilie
23.00 – 03.00:Noaptea Albă a Bisericii Evanghelice – foc şi lumină, poveşti şi dansuri medievale, film, muzică, modă….

Duminică 23 august 2015

Parcul Municipal
12.00 – 14.00: Divertisment pentru copii

Ștrandul Codrișor
12.00 – 18.00: Concursuri şi activităţi sportive – Cupa Bistriţa la volei, concursuri și demonstraţii sportive

Piațete
Piaţa Mică, Piața Sfânta Ana, Arteziana de la Sens (Panait Cerna), Piata Florilor (Bloc Lamă), Pasajul Artelor (Spiru Haret)
13.00 – 15.00: Pictură pe sticlă, reprezentații muzicale, grafică pe calculator, arhitectură și pictură, ceramică, grafică, sculptură

Casa cu Lei
14.00 – 16.00: Workshopuri, expoziţii, întâlniri cu scriitori, expoziţie de carte

Galeriile U.A.P.
10.00 – 18.00: Expoziție pictură – „Calea” – Răzvan Ionescu

Heidenfeld
12.00 – 23.30: Fanfară şi muzică divertisment, Ansamblul „Plaiuri someşene” Feldru, Ansamblul „Doina Someşană” Sângerz Băi, Raul Turda, Lenuţa Filipoi, Ana Lar, Mariana Condrea, Felicia Terşanschi, Emilia Popdeac, Marioara Dragotă, Ileana Melean, Ansamblul „Cununiţa” Solovăstru, Doru Pop, Ansambulul „Cununa de pe Someş”, Alexandru Pugna, Marcel Avram, Ansamblul „Ţara Vrancei” Focşani, Ansamblul „Hora” Ungheni Mureş, Cristian Pomohaci

Piața Centrală
13.00 – 22.00: Tabăra de lucru a „Calfelor călătoare”
17.00 – 23.00: Concert pe scena mare – Prefix 990, Boulevard, D’Fantasy, BN-Ritm, Reborn, Concurs Miss, Adda, Horia Brenciu
24.00: Laser show – spectacol de sunet și lumină

11222959_1455216171450358_7599900920500249971_n program-1024x1024

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.