Proiectul “Start – o viață de calitate în siguranță” , dezvoltat de Agenția pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați, își propune să crească gradul de conștientizare a tuturor actorilor sociali cu privire la principiile egalității de șanse, a fenomenului violenței domestice și traficului de persoane, la nivel național și să dezvolte mecanisme și măsuri eficiente, integrate și sistematice, pentru prevenirea, combaterea, intervenția și monitorizarea violenței domestice și a traficului de persoane la nivel național.

În cadrul acestui proiect au loc o serie de evenimente, în 56 de orașe din România, reunite sub numele „Serbările Normalității”, printre care și în Bistrița.
Astfel, la data de 31 octombrie, concertează Amna, Trupa Zero, și MC Comin Seleși.

„Vino sâmbătă 31 octombrie, în Str. Calea Moldovei nr. 40 (Kaufland) să ne bucurăm de o normalitate autentic europeană! O zi dedicată eradicării violenței domestice, lipsei de egalitate de șansă și traficului de ființe umane! O zi plină de momente dedicate celor mici, activități, dezbateri, concursuri și karaoke pentru toate vârstele, alături de MC Cosmin Seleși! Accesul este gratuit, activitățile încep de la ora 11.00, iar concertele de la 18.00”, anunță organizatorii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.