În cadrul şedintei de Guvern din data de 21 ianuarie 2015, a fost aprobat Proiectul de Hotărâre de Guvern care cuprinde normele metodologice privind modalitatea de utilizare și completare a Dosarului Electronic de Sănătate al pacientului.
Dosarul Electronic de Sănătate al pacientului, componentă a Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate, conţine informaţii medicale despre pacient, adunate la nivel naţional de la toţi furnizorii de servicii medicale cu care pacientul a intrat în contact.
Iniţializarea dosarului electronic de sănătate se realizează, la cererea pacientului, de către orice medic care deţine o semnătură electronică calificată. La iniţializarea unui dosar, se va încărca din Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI)istoricul medical al pacientului începând cu anul 2010, anul din care există Sistemul centralizat.
„Până în prezent peste 3,8 milioane de pacienţi au iniţializat Dosarul Electronic de Sănătate. La aceste dosare au participat cu informaţii peste 6.200 de medici.
Unicul proprietar al datelor conţinute în DES este pacientul. El este sigurul care poate accesa acest dosar de oriunde, ori de câte ori doreşte, cu ajutorul unor parole pecare medicul care constituie DES i le va înmâna.
Pacientul poate să vadă cine i-a accesat dosarul, ora, ziua şi IP-ul calculatorului de pe care s-a făcut acest lucru”, potrivit unui comunicat.
Informaţiile din dosarul electronic de sănătate sunt structurate în cinci module:
-Modulul „Sumar de urgenţă”, accesibil tuturor medicilor în vederea realizării actului medical, fără a fi necesar acordul pacientului;
-Modulele „Istoric medical”;
-„Antecedente declarate de pacient”;
-„Documente medicale”
-„Date personale”, accesibile medicilor numai cu acordul pacienţilor.
În situaţia în care un pacient are nevoie de servicii medicale de urgenţă, informaţiile din “Sumarul de urgenţă” sunt foarte importante pentru medicul care trebuie să ia rapid cea mai bună decizie medicală pentru a salva viaţa pacientului.
Pentru un pacient aflat în stare de urgenţă, în care orice clipă contează, RH-ul, grupa sanguină, alergiile la anumite medicamente, bolile de care suferă, precum şi orice alte informaţii pe care pacientul a solicitat să fie înregistrate în “Sumarul de urgenţă”, sunt extrem de importante, astfel încât medicul care îi acordă primul ajutor să ia cea mai rapidă şi mai corectă decizie medicală.