Casa Argintarului, va fi inaugurată curând

La Bistriţa, meşteşugul prelucrării aurului şi argintului era foarte dezvoltat, metalele preţioase fiind exploatate direct din minele de la Rodna, aflate în apropiere.
Casa Argintarului păstrează un plan tipic pentru arhitectura acelor vremuri, cu ateliere la parter şi camere de locuit la etaj, şi este una dintre cele mai frumoase construcţii medievale din Bistriţa.
Casa Argintarului este un monument de arhitectură – Cod LMI: BN-II-m-A-01482, datând de la începutul Renaşterii – secolul XV (anul 1456).
Unul dintre proprietarii casei a fost, probabil, aurarul sau argintarul Blasius care este amintit ca fiind cel mai important bijutier al oraşului. Meşterul era foarte priceput la confecţionarea potirelor sau a paharelor de aur şi argint cu picior înalt pe care le ornamenta cu pietre preţioase şi semipreţioase.
În anul 1560, meşterul Petru şi echipa sa de pietrari au venit din Polonia la Bistriţa pentru a renova biserica din Piaţa Centrală a oraşului după ultimele modele învăţate în Italia. Cu această ocazie, ei lucrează şi la casa argintarului din Bistriţa, care devine în această perioadă cea mai frumoasă casă din Bistriţa şi din Transilvania.
Meşterii pietrari au cioplit la o fereastră de la parterul casei şi însemnul meseriei pe care o practică proprietarul acesteia, adică două potire în două modele diferite, cu picior, aşa cum obişnuia să realizeze în atelierul său argintarul Blasius.
În interior, atelierul meşterului argintar are, în dreptul ferestrelor, băncuţe pe care au lucrat ucenicii atelierului – băncile sunt săpate în grosimea zidului lângă ferestre, pentru ca tinerii care învăţau acest meşteşug să poată să lucreze cât mai mult timp la lumina naturală. Sa nu uităm că, în acele timpuri, luminarea interioarelor se realiza după lăsarea serii cu lumânări din ceară sau grăsime animală fără să se asigure o lumină foarte bună în spaţiul locuinţei.
Meşterii argintari şi aurari din Bistriţa utilizau argint extras din minele de la Rodna, iar produsele lor erau cumpărate inclusiv de domnitorii Moldovei. Din păcate, aceste mine de argint au sărăcit şi nu mai sunt utilizate.
Casa poartă însemnele breslei aurarilor – două potire în basorelief, sculptate pe ancadramentul ferestrei cu deschidere semicirculară.
Intrarea în edificiu având o formă semicirculară, este încadrată de doi pilaştri andosaţi care se termină cu capiteluri compozite, unite printr-un fronton rectangular. Ferestrele tripartite de la parter şi etaj, cu o frumoasă profilatură renascentistă, au ancadramente dreptunghiulare, prevăzute la partea superioară cu cornişe şi console. Doar fereastra a doua de la parter face excepţie, ea reluând, în formă redusă, desenul portalului cu intenţia vădită de a pune în evidenţă cele două potire din piatră, diferite ca formă, amplasate în arcul superior al ferestrei. Aceste cupe erau, desigur, replica în piatră a cupelor de aur şi argint executate de meşterii bistriţeni.
În interior, imobilul are la parter un gang carosabil boltit semicilindric, o cameră cu boltă ogivală şi alte două camere boltite semicilindric. O scară interioară, şi ea inovaţie renascentistă, leagă parterul de etajul mai spaţios şi luminat, cu plafon de lemn drept şi grinzi aparente.
În decursul timpului, interiorul Casei Argintarului a trecut printr-o serie de transformări. În anul 1758 a ars, iar în anul 1939 a ajuns în pragul demolării şi numai intervenţia lui Nicolae Iorga pe lângă primăria oraşului i-a prelungit existenţa. După anul 1950, imobilul din strada Dornei nr. 5 a devenit proprietate de stat, intrând în reparaţii generale făcute după proiectele arhitectului – restaurator Ştefan Balş.
La 1 iunie 1969, Casa Argintarului – devenită după restaurare o adevărată bijuterie arhitecturală – îşi inaugura destinaţia culturală cu o expoziţie de artă plastică. Ea a găzduit apoi, până în anul 1986, exponatele secţiei de istorie a Muzeului Judeţean Bistriţa-Năsăud, potrivit Arhg. Mihaela Haiduc – Serviciul  Monumente Istorice.

În acest edificiu funcţionează acum Şcoala de Arte.
Cât priveşte activitatea didactică a instituţiei, şcoala oferă celor interesaţi, indiferent de pregătire, posibilitatea să îşi cultive vocea, să înveţe să cânte la diverse instrumente, să picteze sau să danseze.
În decursul celor peste 20 de ani de activitate, profesorii Şcolii de Arte Bistriţa au descoperit şi şlefuit numeroase talente, precum Gina Pop, Melania Zegrean, Domnica Dologa, Mărioara Dragotă, Emilia Pop Deac sau Lenuţa Purja.

În Casa Argintarului va fi inaugurat Centrul German la ora 10.00, în data de 12 noiembrie.

Valoarea proiectului este de 2.254.538,41 lei , iar suprafaţa restaurată a obiectivului de pe str. Dornei este de  535 metri pătraţi. Suprafaţă de amenajare peisagistică: 266 metri pătraţi.

 
Obiectivul general este „creşterea atractivităţii turistice a municipiului Bistriţa ca factor de stimulare a creşterii economice în judeţul Bistriţa-Năsăud prin valorificarea moştenirii istorice şi culturale a saşilor transilvăneni care au locuit în vechea cetate medievală a Bistriţei”.

Obiective specifice: restaurarea, consolidarea, protecţia şi conservarea clădirii de patrimoniu Casa Argintarului şi promovarea turistică a acesteia prin transformare ei într-un Centru German; creşterea vizibilităţii de expunere a exteriorului şi interiorului clădirii prin asigurarea iluminatului interior şi exterior, precum şi a celui decorativ, amplasarea de reclame şi indicatoare; punerea în valoare a obiectivului de patrimoniu de reabilitat prin amenajarea peisagistică a curţii şi realizarea de locuri de parcare; creşterea siguranţei clădirii prin instalarea de echipamente şi dotări pentru asigurarea condiţiilor de siguranţă la foc şi antiefracţie, a iluminatului de siguranţă; îmbunătăţirea utilităţilor obiectivului de patrimoniu prin realizarea de instalaţii noi (energie electrică, alimentare cu apă , canalizare); creşterea capacităţii de utilizare muzeală a clădirii prin asigurarea de dotări pentru expunerea şi protecţia patrimoniului cultural mobil şi imobil; creşterea medie a numărului anual de turişti care vizitează obiectivul de patrimoniu Casa Argintarului cu peste 100 %; creşterea vizibilităţii şi atractivităţii turistice Bistriţei ca veche cetate medievală transilvană (săsească); promovarea Bistriţei ca obiectiv turistic prin crearea unor circuite turistice cu specific săsesc şi stabilirea unor legături cu alte foste cetăţi medievale transilvane; întărirea şi diversificarea legăturilor dintre autorităţile publice, mediul economic şi cetăţenii autohntoni cu cei din mediul vorbitor de limbă germană; intensificarea schimburilor între şcoli şi universităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud şi cele din ţările vorbitoare de limbă germană; crearea unui număr de 5 de noi locuri de muncă directe şi stimularea creării de locuri de muncă indirecte în reţeaua de servicii turistice din zonă; asigurarea unor standarde înalte de calitate prin angajarea de personal specializat.