După drama car a avut loc într-un club din Bucureşti, în urma căreia 27 de persoane au murit și 146 au fost rănite, premierul Victor Ponta le-a cerut ministrului de Interne, Gabriel Oprea, şi secretarului de stat Raed Arafat să elaboreze un plan de verificare a tuturor cluburilor şi barurilor din toată ţara.
”Săptămâna viitoare să veniţi rapid cu un plan de verificare în toată ţara, pentru că eu cred că nu e un caz izolat, cred că sunt o mulţime de asemenea localuri, baruri, care, dacă le verificăm… Bun, ştiu că Primăria le autorizează, eu vreau să le verificaţi dumneavoastră că la nevoie noi suntem cei care intervenim, nu Primăria, şi vreau să veniţi săptămâna viitoare, Ministerul de Interne, exact cu planul cu fiecare asemenea loc în care se întâlnesc oameni şi există aceste situaţii”, a spus Victor Ponta.
El le-a cerut celor doi demnitari să fie date amenzi şi chiar să se închidă asemenea localuri, conform legii.
Parchetul Tribunalului Bucureşti anchetează cauzele incendiului, urmând să facă cercetări pentru ucidere din culpă şi apoi să stabilească cine ar fi vinovaţii pentru această tragedie.