Amenzi de aproximativ 100.000 lei au aplicat comisarii de la Protecţia Consumatorului Bistriţa-Năsăud, în luna septembrie, în urma controalelor efectuate la agenţii economici de pe raza judeţului.

 

„În perioada 01.09. – 30.09.2015, comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa – Năsăud au desfăşurat acţiuni de control conform tematicilor nationale si regionale,  la operatori economici de pe raza judeţului”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

 

Potrivit sursei citate, în cadrul acţiunii comisarii au verificat cum sunt respectate prevederile legale din domeniul protecţiei consumatorului.

„Verificarea modului de respectare a prevederilor legale, conformitatea şi modul de etichetare a produselor textile

Principalele abateri constatate au fost:

– lipsa etichetării şi marcării pe produsele textile a compoziţiei fibroase a produsului;

– lipsa etichetării şi marcării în limba română a informaţiilor existente pe produs.

Verificarea respectării prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor în cazul promoţiilor de rechizite şi uniforme scolare

Principalele abateri constatate au fost:

–  existenţa la comercializare a rechizitelor şcolare care nu prezintă înscrise pe ambalaj informaţiile referitoare la produs destinate consumatorilor;

–  rechizite şcolare fără adresa producătorului şi compoziţia produsului;

–  lipsa informaţiilor în limba româna pe rechizitele şi uniformele şcolare existente la comercializare.

Verificarea respectării prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor în grădiniţele cu program prelungit particulare şi de stat

Principalele abateri constatate au fost:

– neasigurarea în dormitoarele aferente grădiniţei a cubajului de aer de cel

puţin 6 mc/copil;

– lipsa dotării bucătăriei cu aparat de cântărire folosit la măsurarea materiilor prime şi auxiliare utilizate la prepararea mâncărurilor servite copiilor;

– lista meniu cu preparatele servite în ziua curentă incompletă.

Verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea produselor alimentare şi nealimentare în depozitele en gros

Principalele abateri constatate au fost:

– existenţa la comercializarea a unui produs care prezenta semne organoleptice de alterare: modificări ale aspectului, culorii, miros şi gust străin de natura produsului;

– existenţa la vânzare a produselor de menaj pe ambalajul cărora informaţiile destinate consumatorilor nu sunt înscrise în limba română;

– existenţa la comercializare a materialelor de construcţii care nu sunt însoţite de eticheta cu elementele de identificare-caracterizare.

Verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea pâine  şi produselor de panificaţie

Principalele abateri constatate au fost:

– neafişarea la locul de vânzare a preţului pe unitatea de măsura/kg, ci doar a preţului pe produs preambalat”, se arată în documentul citat.

 

Produsele controlate care au fost depistate cu deficienţe au fost eliminate definitiv sau temporar de la comercializare în funcţie de abaterea constatată.

„Pentru abaterile constatate au fost intocmite un numar de 53 procese verbale prin care s-au aplicat amenzi în valoare de  aproximativ 100.000 lei”, se mai precizează în comunicatul Comisariatului Judeţean Pentru Protecţia Consumatorului Bistriţa-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.