O camionetă și un autoturism s-au izbit violent, la intrarea în orașul Beclean, în intersecția străzii Mihail Kogălniceanu cu Ion Creangă.
Totul s-a petrecut, susțin polițiștii, din vina șoferului unei camionete care a ieșit de pe Ion Creangă și care nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism care circula pe drumul european.
„Un bărbat de 38 de ani din Cireșoaia, în timp ce conducea un vehicul, în momentul ieșirii la stânga de pe o stradă laterală, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un tânăr de 28 de ani din Beclean, care circula din aceea. Cei doi au fost răniți și transportați la spital”, a precizat pentru „Știri din Beclean”agentul principal de poliție Mina Resteman, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.
Ambii șoferi au suferit răni grave, dar care nu le pun viața în pericol.
Poliția a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, pentru continuarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
„Potrivit unor surse de încredere, autoturismul implicat în accident ar fi fost al consilierului local din Beclean, liberalul Bogdan Costin, iar camioneta ar aparține firmei Miron Construct”, mai informează „Știri din Beclean”.