Gabriel Berca, fost consilier prezidenţial şi fost ministru al Internelor, reţinut pentru trafic de influenţă după ce ar fi primit 185.000 euro de la un om de afaceri, pentru a interveni la membri ai Guvernului să atribuie bani unei primării, a fost arestat preventiv, vineri, de Curtea de Apel Bacău, informează Mediafax.
Magistraţii Curţii de Apel Bacău au admis, vineri, cererea procurorilor DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui Gabriel Berca, pentru trafic de influenţă.
Gabriel Berca a fost reţinut, joi, de DNA Bacău, care îl acuză de trafic de influenţă după ce ar fi primit 185.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a interveni la membri ai Guvernului să atribuie bani unei primării.
Potrivit DNA, în perioada aprilie 2010 – ianuarie 2012, Gabriel Berca ( senator şi preşedinte al organizaţiei judeţene Bacău a PDL, la data comiterii faptelor), prin intermediul lui Mihai Banu, a pretins şi primit, atât pentru sine cât şi pentru partidul din care făcea parte, de la un om de afaceri, în mai multe tranşe, suma totală de 185.000 euro pentru ca în calitate de senator în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Bacău a unui partid politic, să-şi folosească influenţa personală pe lângă membri ai Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani către o primărie de pe raza județului Bacău.
„Această sumă de bani era necesară pentru achitarea unor lucrări de construcție, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate de firma omului de afaceri în beneficiul unității administrativ-teritoriale”, arată procurorii.