Cu spume ne mint cei de la Siveco. Și tot noi suntem jurnaliștii răi și îi atacăm. Și încearcă să ne și intimideze, pe deasupra că ne minte. Cu toate că reprezentanții SIVECO ne-au trimis un comunicat de presă prin care ne spun că Irina Socol nu mai are nicio funcție în cadrul companiei, datele scoase AZI de la Registrul Comerțului arată că ea încă este acționar.

 

„De asemenea, vă informăm că, din luna septembrie 2014, doamna Irina Socol nu mai deține nicio funcție în cadrul SIVECO România, astfel încât aluziile tendențioase pe care le faceți sunt deplasate”, arată cei de la SIVECO într-o serie de precizări remise redacției Gazeta de Bistrița. Această informație este infirmată de datele de la Registrul Comerțului .

 

DNA: S-a încercat favorizarea firmei SIVECO

Numele societății Siveco apare în dosarul Microsoft. Societatea albă ca lacrima SIVECO, după cum se prezintă în cadrul precizărilor, apare în indiciile procurorilor că ar fi favorizată de instituțiile statului. Cum? Prea-cinstiții de la SIVECO? Da, da, DA!

”A reieșit din probele administrate că procedura de achiziţie a fost restricţionată, iar prin încheierea contractului şi acceptarea cesionării acestuia s-a urmărit de fapt favorizarea firmei Siveco şi a firmelor colaboratoare, în condiţiile în care specificaţiile tehnice ale livrabilelor din caietele de sarcini conduceau către firma IBM sau Compaq, iar specificaţiile tehnice pentru software către firma Siveco. Achiziţiile în cadrul Programului SEI au fost efectuate la preţuri cu până la 50% mai mari, iar continuarea proiectului cu firma Siveco, în cadrul etapei a IV-a, a fost impusă de condiţiile împovărătoare ale contractului de leasing financiar care era în derulare, deşi actele de control recomandau efectuarea unei proceduri de achiziţie”, arată procurorii DNA într-un comunicat de presă disponibil pe site-ul www.gazetadebistrita.ro.

Celelalte chestiuni nici nu mai are rost să le comentăm că ne-am pierde prea mult timp cu SIVECO, despre care presa centrală a scris că a fabricat acte cu asociația NEVĂZĂTORILOR pentru a primi fonduri UE.

 

Precizările SIVECO

”Ca urmare a articolului postat de dvs. pe 16 februarie 2015 în Gazeta de Bistrița, ediția online, https://gazetadebistrita.ro/stiri-bistrita-investigatii/cnsc-ii-strica-licitatiile-ilegale-baronului-emil-radu-moldovan/, vă transmitem următoarele precizări, pe care vă rugăm să le publicați în continuarea articolului dvs., ca drept la replică:

În cadrul activității comerciale, toți operatorii economici au dreptul să apeleze la procedura de contestație, în conformitate cu dispozițiile Ordonanței de urgență nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare, atunci când consideră că drepturile legale le sunt încălcate în cadrul unei proceduri de achiziții publice(n.r. nimeni nu a zis că nu există acel drept, ci că contractul a fost luat de la Siveco în urma contestației). Acest mecanism legal a fost creat de legiuitor pentru a permite corectarea unor eventuale erori apărute în derularea unor proceduri de achiziție publică; misiunea CNSC este de a verifica temeinicia contestațiilor și de a decide măsurile de corecție ce se impun.

O cerere de intervenție accesorie reprezintă un mijloc procedural reglementat prin Codul de procedură civilă, art. 61. Participarea companiei noastre în cadrul licitației publice la care faceți referire în articol s-a desfășurat în mod transparent, cu respectarea legislației în vigoare.

Faptul că SIVECO, în calitate de ofertant declarat câștigător al procedurii de achiziție a formulat o cerere de intervenție, nu este în niciun caz un abuz așa cum în mod tendențios lăsați să se înțeleagă în articol(n.r. nu există nicio referință la acest lucru ca la un abuz), pentru că exercitarea unui drept expres conferit de lege unei persoane – în cazul de față, dreptul la intervenție prevăzut de codul de procedură civilă – nu este niciodată contrară legii.

Modul în care dvs. dați o conotație peiorativă termenului de „intervenție„ este complet nejustificat și ofensator în ceea ce ne privește(n.r. dacă se cheamă cerere de intervenție așa cum zic chiar cei de la Siveco noi am explicat pe scurt intervenție, nicidecum într-un mod ofensator). De altfel, în cadrul achiziției la care faceți referire, au fost înregistrate, pe rând, contestații și cereri de intervenție depuse de către toți participanții la licitație, iar încercarea de a influența decizia CNSC prin articole de presă este o manifestare de concurență neloială, sancționată de legislația în vigoare. În speranța că, totuși, demersul dvs. jurnalistic poate fi unul de bună credință, menit să informeze corect opinia publică, vă semnalăm că valoarea estimată a proiectului, fără TVA, este de 5,125,528.22 RON, (conform anunț SEAP), mult diferită de cele 100 milioane de lei la care faceți referire în articol(n.r. am făcut modificările în ceea ce privește suma, am făcut o greșeală pe care ne cerem scuze și ne-o asumăm).

De asemenea, vă informăm că, din luna septembrie 2014, doamna Irina Socol nu mai deține nicio funcție în cadrul SIVECO România, astfel încât aluziile tendențioase pe care le faceți sunt deplasate(n.r. fals). Este regretabil că nu ne-ați cerut informații care să documenteze materialul publicat și că folosiți formulări jignitoare la adresa companiei noastre, din motive pe care nu le cunoaștem. Vă comunicăm că ne rezervăm dreptul să apelăm la toate mijloacele legale care ne permit a ne apăra drepturile comerciale și de imagine”, arată oficialii Siveco.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.