Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și instituțiile subordonate baronului Radu Moldovan a încheiat numeroase contracte cu societăți de media. De fapt nu le putem numi societăți de media pentru că ele nu fac presă adevărată, ci își vând liniștea. Ele sunt de fapt societăți de PR care își oferă serviciile de relații publice pentru baronul Emil Radu Moldovan. Pentru că nu îl mai critică după ce primesc bani puțini. Mai puțini decât primește o prostituată, O să vă explicăm cu cât se vând presupușii jurnaliști în materialele din continuare.

 

Răsunetul care negociază direct cu statul

CPE Răsunetul SRL este una dintre societățile care se înfruptă din bugetul CJ Bistrița-Năsăud. Aceștia au semnat un contract de 5.641 de lei prin ”negociere directă” pe 29.01.2013. Obiectul contractului îl reprezintă ”livrarea abonamente.” Firma este deținută de Silvia Telcian, Traian Săsărman, Elena Bențea, Gavril Moldovan, Vasile Tabără, Octavian Baciu, Ioan Lazăr, Vasile Tamaș, Titus Zăgrean, Gheorghe Crișan. Cu toate că societatea este în insolvență încă din 2012, iar unul dintre creditori sunt însuși Administrația Finanțelor Publice Bistrița, Radu Moldovan nu are probleme să acorde contracte acestei societăți.

Mesagerul de Bistrița Năsăud Impex, deținut de Oana Livia Ignat, a câștigat în aceeași zi cu Răsunetul un contract de la baronul Emil Radu Moldovan. Valoarea contractului este de 5.331 de lei, de asemenea pentru livrare abonamente. Suma dăruită cadou de Emil Radu Moldovan este mai mare decât profitul societății în acel an, care a fost de doar 4.066 de lei.

Societatea Linca Media Sport, editorul ziarului Sportul Bistrițean, a încheiat un contract de negociere directă cu CJ BN pentru 1.596 de lei. Actul a fost semnat pe 07.02.2013 prin intermediul aceleiași proceduri de negociere directă.

 

Centrul Județean de Cultură sponsorizează mass-media

Centrul Județean de Cultură Bistrița-Năsăud este o altă instituție care a ”sifonat” banii către mass-media. Când aud de cultură îmi vine să trag cu pistolul spunea Joseph Goebbels, ministrul propagandei în perioada lui Hitler. La aceași vorbă ne gândim și noi când vedem că Centrul de Cultură dă bani pentru presă.

TV Bistrița primește o pătrime din cifra de afaceri pe un an de zile de la Centrul Județean de Cultură Bistrița-Năsăud. Asta da instituție de presă finanțată de stat. Contractul pentru cei 18.000 de lei are ca obiect ”servicii de promovare media a activităților culturale ale instituției” și a fost semnat în 2013. Adică instituția se promovează pe banii publici în loc să încerce să organizeze evenimente care să genereze promovare. Modalitatea a fost ”încredințare directă.” a primit doar firma Media&Image, care deține televiziunea TV Bistrița. Astfel, cifra de afaceri a societății a fost în anul 2013 în care s-a încheiat contractul de doar 82.704 de lei, iar profitul realizat de societate în anul respectiv a fost de -102.273 lei. Când profitul negativ este mai mare decât modulul cifre de afaceri atunci este o problemă în activitatea unei firme. Dar problema este cum poate primi o instituție mass-media o pătrime din cifra de afaceri pe un an doar dintr-un singur contract de la stat? Firma este deținută integral de Viluța Mihaela Brătfălean. Culmea este că aceeași societate a mai încheiat un contract de 18.000 de lei și în decursul anului 2014.

 

Contracte pentru Bistriteanul&Claudia Andron

Firma Agenția 215, deținută de Claudia Andron, a primit și ea un contract prin atribuire directă de la Centrul Județean de Cultură Bistrița-Năsăud. Obiectul contractului îl reprezintă ”servicii tipar revistă și bannere” pentru că societatea deține un ziar online, bistriteanul.ro și nu pot contracta abonamente precum de la alte societăți. Valoarea contractului este de 7.458 de lei și a fost semnat pe 1 aprilie 2013. Ca bonus au primit însă și un alt contract, pe o altă societatea-Agentia de Imagine Bistrița, firmă deținută de Claudia Andron și de Maria Felicia Szucs.

Instituția rămâne aceeași, patroana rămâne aceeași, numai firma se schimbă în 2014. Centrul Județean de Cultură a semnat un contract de atribuire directă cu Media Plan Bistrițeanul, o altă societate deținută de către Claudia Andron, de această dată împreună cu Ana Raluca Lăzăroi. Actul în valoare de 7.000 de lei a fost parafat pe 11.06.2014.

CPE Rasunetul a primit și de la Centrul de Cultură 8.400 de lei pentru servicii de media-presă scrisă. Chiar și Radio Transilvania au primit un contract de la aceeași instituție de 2.500 de lei pentru servicii difuzare evenimente culturale-radio.

 

Honorius Prigoană intră pe fir 

Chiar și Honorius Prigoană, fiul lui Silviu Prigoană, a primit un contract pentru Etno TV. Cu toate că postul are acoperire națională, contractul a fost mai mic decât cel acordat televiziunii locale TV Bistrița, respectiv de 13.000 de lei. Obiectul actului îl reprezintă ”difuzare festival Valeria Peter Predescu pe Etno TV.” Societatea cu care s-a încheiat contractul este Capodopera Production și este deținută de Honorius Adrian Prigoană și Rareș Alexandru Garduș.

 

Biblioteca care sponsorizează presa

Biblioteca Județeana George Coșbuc a încheiat un singur contract cu mass-media. Respectivul contract este intitulat ”difuzarea materialelor informative privind manifestările culturale”, încheiat cu Radio Transilvania. Valoarea contractului este de 3.000 de lei.

Urmează perioada când trebuie reînoite contractele pe anul 2015 cu marile instituții deontologice de pe piața bistrițeană așa că fiți pe fază pentru că Radu Moldovan trebuie să rămână cel mai iubit din presă, dacă nu poate fi cel mai iubit din județ. Iar deontologilor din presă care își vând pielea prin contracte scumpe le urăm multă sănătate pentru că trebuie să existe cineva care să fie mai ieftin ca o doamnă de companie..

Alexandru Harduș

AndronescuEcaterina.jpg Claudia Andron 1

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.