Licitația pentru pârtia de schi a lui Ovidiu Crețu a fost anulată de CNSC, iar Primăria Bistrița este obligată să reevalueze ofertele. Astfel, cea mai importantă licitație din acest an organizată de social-democratul Ovidiu Crețu a fost un fiasco. Să vedem cum va fi continuarea pentru că totuși cei 6 milioane de euro trebuie să ajungă la o anumită firmă, iar dacă din stat CNSC a anulat procedura nici nu vrem să ne închipuim cum se va desfășura restul construcției…

 

Ce spune decizia CNSC

”Prin contestaţia nr. 882/20.02.2015, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 2429/20.02.2015, depusă de Acomin SA, în calitate de lider al asocierii Acomin SA – Caterpilar Transilvania SRL, cu sediul în Deva, str. Ulpia nr. 15, judeţul Hunedoara, având CUI RO224385, privind procedura de licitaţie deschisă, organizată de Municipiul Bistriţa, cu sediul în Bistriţa, Piaţa Centrală nr. 6, judeţul Bistriţa-Năsăud, în calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea contractului de lucrări, având ca obiect „Amenajare pârtie de schi inclusiv utilităţi în cadrul complexului sportiv polivalent, din extravilanul Municipiului Bistriţa, localitatea componentă Unirea”, coduri CPV 45212223-5 Lucrări de construcţii de complexe pentru sporturi de iarnă (Rev. 2) şi 45234230-7 Lucrări de construcţii de telescaun (Rev. 2), contestatoarea a solicitat obligarea autorităţii contractante la anularea actului nr. 12083/13.02.2015, la reluarea procedurii de evaluare a ofertelor sub aspectul îndeplinirii cerinţelor privitoare la Prescripţia Tehnică CR 8-2009, precum şi suspendarea procedurii de atribuire. Prin contestaţia nr. 139/23.02.2015, înregistrată la Consiliu sub nr. 2457/23.02.2015, formulată de SC Kranz Eurocenter SRL, în calitate de lider al asocierii SC Kranz Eurocenter SRL – SC Elcompet SRL, cu sediul în Piteşti, str. Craiovei nr. 92, bl. V1, et. D1, judeţul Argeş, având CUI 17542146, în cadrul aceleiaşi proceduri de licitaţie deschisă, s-a solicitat anularea parţială a raportului procedurii în referire la oferta depusă de asocierea SC Record SRL – SC Electroconstrucţia Elco Bistriţa SA – Bartholet Maschinenbau AG – SC Triplex Construcţia SRL, anularea tuturor actelor subsecvente raportului procedurii de atribuire în referire la oferta asocierii SC Record SRL – SC Electroconstrucţia Elco Bistriţa SA – Bartholet Maschinenbau AG – SC Triplex Construcţia SRL, a deciziei prin care autoritatea contractantă a declarat oferta sa ca fiind necâştigătoare, a adresei nr. 12095/13.02.2015 privind comunicarea rezultatului 2 procedurii şi a celei către ofertantul declarat câştigător, reevaluarea ofertei desemnate câştigătoare. Prin cererea de intervenţie înregistrată la Consiliu cu nr. 2929/03.03.2015, completată prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 3087/05.03.2015, SC Record SRL, în calitate de lider al asocierii SC Record SRL – SC Electroconstrucţia Elco Bistriţa SA – Bartholet Maschinenbau AG – SC Triplex Construcţia SRL, cu sediul în Bistriţa, str. Subcetate nr. 10C, judeţul Bistriţa – Năsăud, a solicitat încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie în interes propriu, în subsidiar, în situaţia în care Consiliul va aprecia ca fiind inadmisibilă cererea de intervenţie în interes propriu, admiterea prezentei cereri ca o intervenţie accesorie, în interesul autorităţii contractante, iar pe fondul cauzei, respingerea contestaţiilor Acomin SA Deva şi SC Kranz Eurocenter SRL ca nefondate.

 

Contestația a fost admisă

Capătul de cerere privind suspendarea procedurii, din contestaţia Acomin SA Deva, a fost respins ca nefondat, prin decizia Consiliului nr. 19S/18C9/207/24.02.2015. Conform prevederilor art. 273 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, contestaţiile care fac obiectele dosarelor nr. 207/2015 şi 209/2015 au fost conexate, pentru a se pronunţa o soluţie unitară, acestea fiind formulate în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: În temeiul art. 278 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, respinge ca nefondată contestaţia formulată de Acomin SA, în calitate de lider al asocierii Acomin SA – Caterpilar Transilvania SRL, în contradictoriu cu Municipiului Bistriţa. În temeiul art. 278 alin. (2) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, admite contestaţia formulată de SC Kranz Eurocenter SRL, anulează raportul procedurii nr. 11030/10.02.2015 şi comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei prezentate de asocierea SC Record SRL – SC Electroconstrucţia Elco Bistriţa SA – Bartholet Maschinenbau AG – SC Triplex Construcţia SRL şi la stabilirea rezultatului procedurii, cu întocmirea unui nou raport al procedurii, în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei decizii. Rezultatul procedurii va fi comunicat operatorilor economici cu respectarea termenului legal. În temeiul art. 278 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, dispune continuarea procedurii cu respectarea celor din motivare şi a prevederilor legale în vigoare. În conformitate cu art. 64 Noul Cod procedură civilă, încuviinţează în principiu cererea de intervenţie formulată de SC Record SRL, în calitate 3 de lider al asocierii SC Record SRL – SC Electroconstrucţia Elco Bistriţa SA – Bartholet Maschinenbau AG – SC Triplex Construcţia SRL, şi o admite în parte. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi în conformitate cu prevederile art. 280 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în decizia CNSC.

 

Cum va arăta pârtia de schi din Bistrița

Patru oferte au fost depuse în cadrul licitaţiei de execuţie a lucrărilor „Amenajare pârtie de schi inclusiv utilităţi în cadrul complexului sportiv polivalent din extravilanul municipiului Bistriţa, localitatea componentă Unirea”, se arăta într-un articol anterior.

Pentru demararea execuţiei la pârtia de schi din Wonderland, este prinsă în buget,  suma de 7 milioane lei din creditul bancar de 40 de milioane contractat de Primăria Bistriţa.

Conform caietului de sarcini, câştigătorul contractului de execuţie va trebui să realizeze următoarele:
Cota inferioară a pârtiei va fi + 457,57 m. Cota cea mai înaltă a pârtiei (staţia de sosire a telescaunului) se va situa la +676,03 m. A fost proiectată o pârtie de categorie medie (spre uşoară) cu o lungime de aprox. 1.083,56 m şi o diferenţă de nivel de 218,46 m. Pârtia are punctul de plecare situat la altitudinea de 676.03 m, lângă staţia superioară a telescaunului ce o va deservi. Lăţimea de amenajat propusă pentru această pârtie este de 60 m. Pârtiile de schi vor fi dotate cu marcaje, semne convenţionale şi plase de protecţie . Cu circa 370 m înainte de sosire este propusă încă o variantă de coborâre cu o pantă medie de 17%, care în perspectiva montării unui teleschi sau benzi poate fi folosită pentru iniţierea începătorilor. Pârtiile nou create acoperă o suprafaţă de 8,291 ha, cu pante mici, sub 20%, care permit practicarea schiului de agrement. În vederea amenajării pârtiei de schi şi realizarea utilităţilor în Wonderland, va fi scos din circuitul forestier un teren de aproape un hectar. Acum, o parte din traseul pârtiei şi culoarul telescaunului se suprapune cu o zonă împădurită.

 

Telescaun cu patru locuri la pârtie

Se va monta un teleferic monocablu tip telescaun fix cu 4 locuri, alimentat de o bandă transportoare cu capacitatea de 4 persoane, viteza de deplasare fiind de maxim 1 m/sec. Antrenarea şi comanda instalaţiei se vor realiza din staţia inferioară. Întinderea cablului se va realiza cu un sistem hidraulic amplasat tot în staţia inferioară, la care se va face îmbarcarea schiorilor, şi care va fi amplasată la altitudinea de 457.57 m.  Staţia superioară, de coborâre a schiorilor,va fi  la altitudinea de 676,03 m. Traseul va fi susţinut de 9 piloni metalici, iar accesul pe platforma staţiei se va face pe o scară amplasată la capătul acesteia. Lungimea traseului telescaunului va fi de 987,06 m, cu o capacitate de 1.200 persoane/h.

Pentru asigurarea unor condiţii optime de practicare a schiului, precum şi pentru asigurarea existenţei zăpezii pe întreaga suprafaţă a pârtiei de schi de-a lungul întregului sezon de iarnă, s-a proiectat o instalaţie de înzăpezire artificială. Instalţia cuprinde: o staţie de pompe de înaltă presiune, o rezervă de apă sub forma unui lac artificial cu volumul de 5.000 mc, alimentat din râul Bistriţa (malul stâng), o reţea de conducte de înaltă presiune, îngropată, şi utilajele propriu zise de producere a zăpezii artificiale, respectiv tunurile de zăpadă (4 bucăţi) ce se vor putea monta pe cei 15 hidranţi pentru alimentarea tunurilor de zăpadă, branşaţi la reţeaua de apă de înaltă presiune. Durata de înzăpezire utilizând 4 tunuri de zăpadă cu un debit de 6,7 l/sec va fi de 2 zile, cu care se vor produce cca. 231.552 m3 zăpadă/h, care vor acoperi cca. 771.84 m2/h suprafaţă schiabilă.

A mai fost prevazută realizarea unui drum de acces cu două benzi de circulaţie având lungime de 1903.5 m şi  lăţime de 7 m cu îmbrăcăminte din macadam. De asemenea, se propune executarea unei parcări pe o suprafaţă de 5.131.60 mp ce permite parcarea a 150 de autoturisme şi drum de acces în parcare de 6 m lăţime tot cu îmbrăcăminte din macadam.

În vederea fluidizării accesului la teleschi se va realiza un sistem electronic modern de tichetare care va permite un control fără lacune al turiştilor care vor utiliza instalaţiile de transport pe cablu. Prin centralizarea electronică a datelor se pot obţine mai multe beneficii pentru întreprinzători, inclusiv posibilitatea de conectare cu alte sisteme cum ar fi administrarea locurilor de parcare, închirieri de echipament sportiv, taxe de intrare în centre sportive, restaurante private, sisteme de acces cu carduri pentru camerele de hotel. Sistemul stochează datele şi permite întocmirea rapidă de rapoarte şi bilanţuri pentru fiecare instalaţie sau obiectiv racordat la acesta. Pentru gestionarea şi normalizarea accesului pe pârtii se va folosi un sistem de tiketing integrat, care va asigura un acces controlat al turiştilor la pârtii şi instalaţia de transport pe cablu.

Stâlpii de iluminat se vor amplasa pe marginile laterale ale pârtiei de schi şi se echipează cu reflectoare de minim 400 W fiecare. Aceştia vor avea o înălţime de 11 metri şi vor fi astfel dispuşi încât să asigure o iluminare cât mai uniformă a întregii suprafeţe schiabile.

Proiectul prevede construirea unei clădiri anexe staţiei de plecare a telescaunului. Funcţiunile tehnologice sunt legate de spaţiile aferente cabinei de observare-supraveghere, iar cele de servicii publice cuprind următoarele: centru de închiriere echipament sportiv, centru salvamont, grup sanitar pentru turişti, punct de informare şi vânzare tichete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.