În calitatea pe care o am la Uniune, e de datoria mea să am dialog şi comunicare deopotrivă cu toţi care compun Adunarea generală şi organele ei, fiind reprezentanţi egali ai celor 44 de comune care au constituit-o. Cât şi cu salariaţii administrativi, am avut şi am raporturi corecte. În prezent, când Uniunea este fracţionată şi sunt grupuri pe criterii de partid, funcţii de primari, pe interese de văi, de comune, de sate, îmi este imposibil să mai fiu în relaţii de comunicare de când s-a încălcat legalitatea Statutului şi au pătruns primarii şi ceilalţi politruci. M-au izolat şi abandonat, neconvocându-mă să particip după 30 aprilie 2014 la adunări generale şi la şedinţele Consiliului director, la care am dreptul cu vot consultativ. Dar oare un asemenea vot are preşedintele de onoare, domnul Ion Iliescu, întemeietorul şi conducătorul apoi al PSD-ului de azi? Fac comparaţia pentru că majoritatea primarilor pătrunşi în Adunarea generală sunt membri ai acestuia. Îşi amintesc sau măcar au auzit ori citit careva de adunarea populară a grănicerilor din 3 iunie 1990 de la Salva. Ctitoria nu se onorează cu un vot consultativ şi acela nerespectat.
Încălcat art. 1 alin. (3) din Statut în prezenţa mea, omologând primarii în iureşul din sală, cine a mai ţinut seama de protestele morale şi vocea acoperită de vociferările bărbăteşti. Iar procesul-verbal este un rezumat schematic şi fals. Nu a luat nimeni în seamă că am propus să fie citit la sfârşit. Au apărut îndată sticlele şi paharele în faţa noastră, că mascarada cu alegeri s-a desfăşurat într-un restaurant.
De aceea m-am adresat noului preşedinte, Gheorghe Onul, primar şi el, cu scrisoare.
Socot că nu am greşit informându-l despre starea în fapt a Uniunii a ilegalităţilor care să le înlăturăm prin colaborare şi în mod paşnic.
Pentru mine Salva este un dublu reper istoric grăniceresc. Acolo s-a temeinicit Regimentul II român al grănicerilor din ţinutul Năsăudului, plătită cu jertfa de vieţi de sânge a celor răsculaţi ca să dobândească libertate, în 1763; acolo s-a înfiinţat şi temeinicit apoi juridic Uniunea Comunelor Grănicereşti Năsăudene, la 3 iunie 1990. Onul, nume cu rezonanţă în zonă, şiGheorghe, prenume avându-l actualul preşedinte al Uniunii recent ales, îmi provocase speranţe în dialog sincer şi benefic cauzei grănicere. Cât şi faptul că e membru al unui partid destinat a fi al dreptăţii, egalităţii şi legalităţii. Cu bogată experienţă de guvernare.
De aceea aşteptările populaţiei grănicere din cele 44 de localităţi sunt mari precum au fost de la precedentul preşedinte; nu din Salva şi nici om cu experienţa administrativă a unui conducător de comună, deţinător de câteva mandate precum primarul Gheorghe Onul, iar mulţimea aceea care a umplut câmpul de pe Mocirla în 3 iunie 1990 în entuziasmul frenetic al redobândirii libertăţii civice nu va uita cât va trăi şi ultimul participant. La Salva atunci s-a revărsat bucuria revenirii în normalitate, după aproape o jumătate de secol de dictatură comunistă; chiar 50 de ani în cap împliniţi, având în vedere anul 1940 a începutului sfâşierii ţării, declanşării războiului lung şi ocupării ţării de comunismul inuman, ateu.
Dacă pentru istoria grănicerimii năsăudene 3 iunie este o dată de manual, pentru Salva este o pagină de calendar în hronicul localităţii şi a prestigiului care îl are şi azi în jur şi în judeţ. Nici la canonizarea martirilor mulţimea aceea în sărbătoarea libertăţii româneşti nu a fost numeric depăşită (căci împlinea o partea a aşteptărilor poporului plaiurilor adunat la Centenarul Coşbuc din 1966 la Hordou).
Preţuind oamenii de pe Văile Someş şi Sălăuţa şi de la confluenţa lor, era şi o datorie, dimpreună cu încredere şi bucurie, să-i propun preşedintelui Uniunii ales recent o întrevede de la grănicer la grănicer, de la preşedinte la preşedinte.
Am arătat şi în justiţie prin anexarea copiei scrisorii, ca şi pentru cititori, şi repet că la data expedierii misivei adresantului, deschisesem acţiunea civilă în instanţă. Trecuse şedinţa unui Consiliu director şi nici vorbă să mă anunţe, ca să particip. Deşi de la procesul cu căpuşa nu am mai decontat nici biletul de călătorie Cluj-Năsăud. Nu mai lăsase dubiu privind chemarea la vreo şedinţă a conducerii. Dimpotrivă. Era fapt. Mi-am permis, astfel, să condiţionez şi eu prezenţa: atât timp cât este un negrănicer care reprezintă chiar Năsăudul într-o asociaţie care este persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, în plus şi primar, nu voi participa la şedinţele Consiliului.
Or, se ştie că adunarea populară de la Salva a fost organizată pentru revigorarea grănicerismului. Mi-am asumat-o în exclusivitate. De aceea am fost singurul vorbitor la problemă. Aveam tipărite atunci 13 cărţi, iar peste jumătate erau teme grănicereşti. Din ciclul Virtus Romana Rediviva apăruseră 6 volume. Intelectualii satelor şi oraşelor erau cunoscătorii lor şi a problemelor istoriei militare din ţinut. Iar în aceeaşi zi, după masă, şi în acelaşi loc Salva, la căminul cultural au venit reprezentanţi ai localităţilor grănicereşti desemnaţi ad-hoc, unul şi mai mulţi, în faţă cărora am propus formarea comitetului de conducere care să facă formele pentru înscrierea asociaţiei comunelor la judecătorie pentru a deveni persoană juridică. Aceasta care este cu istoria ei dramatică şi în prezent, doar că în loc de Federaţie, cum a fost iniţial, se numeşte Uniune. Subsemnatul trăind în Cluj-Napoca, am fost ales preşedinte de onoare pe viaţă; ceea ce, formal, sunt şi azi.
Teodor TANCO
