LEGALITĂŢI, ILEGALITĂŢI ŞI POLITICALE LA UNIUNEA COMUNELOR GRĂNICEREŞTI NĂSĂUDENE (I)

În istoria comunităţii Regimentului II român năsăudean problemele grave, de la înfiinţarea lui şi până azi, în anul Domnului 2015, au fost şi de natură economică, răsfrânte în social până la drame şi tragedii. În prezent sunt împinse contrariile în punctul critic, încât fenomenul grăniceresc al continuării lui specifice, a istoriei sale contemporane stă sub interogaţia şi zicerea: a fi sau a nu fi?

În fapt şi în cotidian este vorba de proprietate grănicerească a comunităţii urmaşilor din cele 44 de localităţi care au fost înregimentate. Azi urmaşii grănicerilor militari din fostele regimente formate numai din români nu cunosc istoria bravilor strămoşi. Cu excepţia unor intelectuali şi a harnicilor cercetători şi autori de studii şi cărţi tipărite cu deosebire după 1989. Cu deosebire în arealul Regimentului II grăniceresc năsăudean. Cei din spaţiul sibian (Reg. I) şi din cel bănăţean (Bat. cât un reg.) nici amintiri nu au despre acele origini din Evul mediu târziu. Conştiinţa istorică specifică fenomenului grănicer e inexistentă la nivelul acelor populaţii de pe meleagurile lor străbune.

Necunoscându-şi grănicerii-urmaşi români (la fel şi celelalte etnii) drepturile în calitate de moştenitori ai unor valori materiale, dar nu-şi cunosc nici obligaţiile ce le revin ca să-şi apere drepturile sale să le redobândească – dacă le-au fost înstrăinate prin nepăsarea lor. E superbă formularea lui Ovidiu în această problemă: Ignotinulla cupido („Lipsa de interes provine din ignoranţă”)!

Când apare interesul pentru proprietatea grănicerească (de grup, comunitară, individuală), apare şi celălalt stăvilar cu piedicile lui, necunoaşterea istoriei, a dreptului specific şi a proprietăţii moştenite dimpreună cu legalitatea care o însoţeşte pe parcursul succesoral. La aceste numeroase cauze care sunt reale şi numeroase se adaugă cele ale ideologiilor politice partizane, ale administraţiei publice la fel politizate şi ale practicii judiciare pe alocurea incompetentă.

Exemplificările celor mai sus sesizate sunt atât de numeroase şi stufoase că se întâlnesc disipate în detalii de acte, de nume, în soluţionări arbitrare şi ilegalităţi constituţionale.

Societatea de azi, societatea românească postdecembristă e complexată vizavi de cotidian şi de viitorul apropiat. Ca element diagnostical al stării de criză relativă manifestă superficialitatea, fie în forma unei îngrijorări exagerând răul înaintea unui bine proxim, fie exagerând o stare a lipsurilor, nevoilor şi mizeria chiar ce se abate peste oameni. Dar subiecţii vorbitori adesea se fac mesagerii celor mai de jos pături, care sunt în şomaj, în suferinţe de boli, în necazuri de familie etc. De aceste realităţi, inevitabile vieţii şi în orice societate, amintesc până şi analiştii politici în dezbateri din mass-media. Cu alte cuvinte, ieşit din trecutul comunist cu astfel de tare poporului e mai mult plângăcios decât curajos pe parcursul anilor de tranziţie spre făurirea democraţiei. Căci nu e atât de rău cât se tânguie unii şi nu va fi nici atât de bine precum îl propagă demagogic alţii. Incultura politică e evidentă şi în acest plan.

Nici comunitatea grănicerească năsăudeană nu e altfel vizavi de starea morală şi de spirit în plan naţional. De 25 de ani oferă exemplul neidentificării cu propria-i istorie deschisă prin înfiinţarea Regimentului II român. Dacă unele revoluţii îşi mănâncă propriii copii, anomalii de acest fel se consumă şi în interiorul ei în ultimul sfert de secol. Obiectiv acest răstimp ar fi trebuit să fie al revigorării legislative şi administrative. Din 1948 şi până în 1989 constituţional averile comunitare şi individuale au fost ale statului, fiind deposedaţi grănicerii prin naţionalizările pădurilor, terenurilor, clădirilor, fabricilor, capitalului bancar etc. Dacă până atunci totalitatea lor forma o masă unitară pentru păstrarea, exploatarea şi apărarea lor, constituind cei 44 de titulari ai lor un fel de federaţie, de uniune, cărora la acea vreme le-au spus Fonduri Grănicereşti, principiul colectivităţii şi solidarităţii comunitare grănicereşti a fost abandonat odată cu redobândirea după abolirea socialismului şi comunismului. Cele 44 de comune politice grănicere au hotărât preluarea lor de fapt, că pe cea de drept ca proprietari o avuseseră de la grănicerizare. Comunele au devenit proprietate individuale ale pădurilor dobândite prin aderarea la militarizare, administrându-le în scopuri comune; acum s-au separat pe localităţi.

Ceea ce nu s-a împărţit şi este în prezent o proprietate grănicerească comunitară şi indivizibilă sunt acele puţine păduri, imobile, terenuri, tot ceea ce au aparţinut Fondurilor şcolare constituite când s-a înfiinţat Regimentul II şi sporite prin alte bunuri ce s-au adăugat prin susţinerea şi dezvoltarea învăţământului, de la primele şcoli triviale deschise în 1764 şi până la funcţionarea şi continuarea azi a fostului Gimnaziu superior, sub statutul de Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Năsăud.

Pe parcursul serialului (care începe) vor fi arătate şi amintite numeroase detalii, nădăjduind în sporirea şi răspândirea conştiinţei de grăniceri la cei ce trăiesc în satele şi oraşele strămoşilor militari.

Teodor TANCO