Consiliul Județean BN și Centrul Județean pentru Cultură BN, organizează astăzi, 2 octombrie, la Sinagoga Bistrița un recital cameral extraordinar.
Acesta face parte din cea de-a III-a ediție a BISfest.
Vor interpreta la pian, Sorin Petrescu și la percuție, Doru Roman.

Născut la Timişoara în anul 1959, pianistul Sorin Petrescu şi-a început studiile muzicale la Liceul de Muzică „Ion Vidu“ din oraşul natal,
continuându-le apoi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ (azi Universitatea de Muzică) din Bucureşti la clasa profesorului Constantin Ionescu Vovu.
În anii 1980 şi 1981, a participat la cursurile de vară ale Seminarului internaţional de la Weimar, la clasa de măiestrie a pianistului Rudolf Kehrer.

Din anul 1982, Sorin Petrescu este pianist (în prezent solist concertist) al Filarmonicii „Banatul“, desfăşurând o bogată activitate solistică. Este membru al Trio-ului Contraste, fiind un promotor al muzicii contemporane.

Sorin Petrescu a fost distins cu premiul I la concursurile naţionale ale muzicienilor profesionişti în 1983, 1985, 1987, 1989, cu Premiul Revistei „Astra“ din Braşov (1988), Premiul Criticilor Muzicali (1989), Premiul Uniunii Compozitorilor din România. Este de asemenea laureat al Concursului Internaţional de pian de la Mazara-Italia (Premiul II).

Sorin Petrescu a participat în cadrul mai multor festivaluri muzicale precum: Festivalul „George Enescu“ (1988, 1991, 2007), Festivalul internaţional de la Varna (Bulgaria), Festivalul pentru Europa de Răsărit de la Bergen (Norvegia), Festivalurile de muzică contemporană de la Darmstadt (Germania), Bogota (Columbia), „East-West Festival“ – Amsterdam (Olanda), „The New Music Festival“ – Huddersfield (Marea Britanie), „Musicorama“ (Hong Kong). A concertat şi în China, Polonia, Ungaria, fosta U.R.S.S., Germania, Olanda, Franţa, Elveţia, Taiwan.

Sorin Petrescu efectuat a  înregistrări la radio, televiziune şi la Casele de discuri „Electrecord“ , având totodată şi numeroase înregistrări pe compact disc
, potrivit filarmonicabanatul.ro.

Doru Roman s-a născut în 22 martie 1963 la Timişoara, absolvind cursurile Liceului de Muzică „Ion Vidu“ la clasa de percuţie a prof. Viorica Siminescu, iar în anul 1986 a devenit absolvent al Conservatorului de Muzică „Gh. Dima“ din Cluj-Napoca, la clasa Maestrului Grigore Pop. Doru Roman a fost angajat al Operei Române din Timişoara până în anul 1990, când a devenit membru al Orchestrei Filarmonicii „Banatul“ Timişoara, devenind solist-concertist din toamna anului 2007. Este membru al Orchestrei Internaţionale „Europa Symphony“ – Viena, Orchestrei „Metropolitan“ – Bucureşti, Ansamblului de percuţie – Cluj-Napoca, Ansamblului de percuţie „Rhythmic“ – Timişoara, al Old Dixieland Jazz Band, precum şi al Trio-ului „Contraste“.

 

Alături de activitatea solistică, Doru Roman desfăşoară o susţinută activitate pedagogică fiind profesor de percuţie la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, totodată fiind conducător al unor ansambluri precum: Ansamblul de Percuţie „Splash“ al Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu“ – Timişoara, şi al Ansamblului de Percuţie „Percutissim“ al Facultăţii de Muzică din Timişoara.

De-a lungul timpului a obţinut o serie de premii: Premiul I la Concursurile  Naţionale de Percuţie (1979, 1980, 1981, 1982, 1986), Premiul Criticilor din România (1985), Premiul Special la Festivalul de Jazz – Sibiu (1986), Premiul Uniunii Compozitorilor din România (1990).
Ca solist a susţinut numeroase concerte acompaniat de orchestre precum: Orchestra Filarmonicii „Banatul“ – Timişoara, Orchestra Naţională Radio – Bucureşti, Orchestra de Cameră Radio – Bucureşti, Orchestra Filarmonicii „Transilvania“ – Cluj-Napoca, Orchestra Filarmonicii „Oltenia“  Craiova, Orchestra Filarmonicii din Arad, Orchestra Filarmonicii Braşov, Orchestra Filarmonicii din Târgovişte. De asemenea a susţinut patru concerte ca solist acompaniat de Orchestra Naţională Taiwan.

Doru Roman a participat la numeroase Festivaluri Internaţionale: Contemporary Music Festival în Darmstadt-Germania (1991), S.I.M.C. Festival-Lausanne, Elveţia (1992, 1996, 2004), Contemporary Music Festival în Huddersfield-Anglia (1993), Musicarama Festival în Hong-Kong (1995), Festivalul Internaţional „George Enescu“ Bucureşti ( 1998, 2003, 2007), „Agde Musica“-Franţa (2000), Tage Der Neuen Musik Bamberg-Germania (2001), Zeit fur Neue Musik Bayreuth-Germania (2001), Oldenburger Kammermusik Festival-Germania (2003), Festivalul Internaţional al Muzicii Universitare Belfort-Franţa (2003), Gesellschaft fur Neue Musik e.V., Mannheim-Germania (2004), Komponistinnen und Ihr Werk, Kassel-Germania (2004), Festivalul „George Enescu“ Heidelberg şi Mannheim-Germania (2005, 2006), Festivalul Internaţional Ernen-Elveţia (2007), Festivalul internaţional „Craiova Muzicală“ (2007), Festivalul Internaţional „Zilele Muzicale Sătmărene“ (2007). A participat de asemenea la mai multe ediţii ale Festivalului Internaţional „Timişoara Muzicală“, „Toamna Clujeană“ şi „Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi“.

A susţinut numeroase concert şi recitaluri atât în ţară cât şi în străinătate, discografia sa cuprinzând numeraose înregistrări pe CD şi DVD.

12096176_529709187188197_238614778595638599_n

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.