Scriitorul Marin Mălaicu Hondrari își lansează în Pub Corso din Bistrița noul roman – „Războiul mondial al fumătorilor”, apărut la editura Polirom în urmă cu câteva zile.
Evenimentul are loc astăzi la ora 19.00.
Întâlnirea este moderată de poetul Dan Coman.
Marin Mălaicu Hondrari este un poet, prozator și traducător român.
S-a născut într-o familie de agricultori la Sângeorz-Băi, iar până la vârsta de 5 ani a locuit cu bunica sa într-o casă fără curent electric, pe un deal în apropierea localității.
A locuit cinci ani în Spania, la Cordoba, între 2002 și 2007, unde a lucrat ca paznic, șofer, ajutor de grădinar[3], astfel a învățat limba și ia contact cu literatura în limba spaniolă, din care, mai târziu, va traduce scriitori importanți precum Mario Vargas Llosa, Julio Cortázar, Enrique Nogueras și alții.
În Spania a scris volumul de poezii Zborul femeii pe deasupra bărbatului, volum de debut, apărut în 2004 pentru care obține Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj și romanul Cartea tuturor intențiilor, publicat în anul 2006, roman pe care Mircea Cărtărescu îl descrie: o carte curată, puternică intelectual, a unui om care a trăit fapte nebunești și a avut forța să le noteze la rece. E cartea care ne îmbogățeste azi și pe noi, cei ce iubim cu adevărat literatura.
În anul 2010, publică romanul Apropierea pentru care este nominalizat la Premiile Radio România Cultural, la categoria proză. Acest roman este în curs de ecranizare în regia lui Tudor Giurgiu.
În anul 2011 publică volumul de versuri La două zile distanță pentru care obține premiul revistelor Poesis Internațional și Transilvania, iar în anul 2013 primește Premiul pentru Literatură al orașului Bistrița, acordat de Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud pentru romanul Lunetistul.
Detalii și fragmente din roman:
„Nu e un roman de dragoste.
Nu e despre „orfanii cu părinţi”.
Nu e istoria unei prietenii.
Nu e despre Loja Mondială a Fumătorilor.
Nu e o distopie politică.
Nu e despre escapade tabagice.
Este toate acestea la un loc.O poveste pentru fiecare dintre noi:
YOU’LL NEVER SMOKE ALONE.” – MMH