„Întâlnirea scriitorilor din Hunedoara și Bistrița”, are loc în data de 21 mai, la „Casa cu Lei”.
Evenimentul începe de la ora 17.00 și este organizat de Centrul Cultural Municipal Bistrița și Societatea Scriitorilor Bistrițeni „Conexiuni”.
Scriitorii prezenți sunt: Mariana Pândaru Bârgău, Maria Muguraş Petrescu, Dumitru Tâlvescu, Ioan Vasiu și alți scriitori din Bistriţa.
În cadrul evenimentului va fi lansată Revista „Conexiuni” Nr. 28 – 29.
Mariana Pândaru Bârgău a debutat în 1974, în revista „Tribuna” de la Cluj.
În 1981, s-a stabilit la Deva unde și-a desfăşurat activitatea literară în cadrul Cenaclului „Ritmuri”.
În 1984, a făcut parte din gruparea de pe lângă SLAST, suplimentul ziarului „Scânteia Tineretului” şi alături de cenaclul „Confluenţe” a participat la numeroase turnee în diferite zone ale ţării. Citeşte în cenacluri importante la acea perioadă: „Numele poetului”, „Orizont”, „Amfiteatru”.
În 1987, debututează editorial la Editura „Facla” din Timişoara, cu volumul de poezii „Dincolo de râu, câmpia”.
În 1990 vine alături de soţul său şi se angajează împreună pentru editarea ziarului „Călăuza” şi a editurii „Călăuza” şi apoi a revistei de cultură „Ardealul literar şi artistic”.
Între 1991 – 1995 urmează cursuri de jurnalism la Bucureşti și Timişoara,
În 1996 devine membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, apoi urmează Cursul Internaţional de Jurnalism de la Salzburg, în cadul Academiei de Jurnalism din Austria.
În 2002, este aleasă preşedinta Ligii pentru Prietenia Româno-Sârbă, Filiala Deva și devine membră a Uniunii Scriitorilor din România. În 2003, înfiinţează editura „Danimar”. Din acelaşi an este prezentă în juriu la Festivalul „Nicolae Labiş” şi Festivalul „Magda Isanos – Eusebiu Camilar” de la Suceava.
Din 1993, redactor-șef la Grupul de publicații „Călăuza”, iar din 2006, în urma decesului lui Valeriu Bârgău, este director al Grupului de publicaţii „c”.
A călătorit ca turist şi jurnalist în: Franţa, Austria, Serbia, Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova, Transnistria, Turcia, Belgia, Germania.
De asemenea, a luat premiul „Dacica 2050”, la concursul de poezie de la Costeşti, premiul revistei „România literară”, premiul revistei „Familia”, marele premiu „Mihai Eminescu”, premiul „Mihai Eminescu” pentru volumul „Ferigi înzăpezite”, premiul „Novalis”, premiul Asociaţiei Scriitorilor din Ploieşti, pentru cartea „Parisul din inima mea”, premiu pentru poezie la Festivalul „Mihai Eminescu” Turnu-Severin.