La Casa Cărții N. Steinhardt, din strada Mihai Eminescu, are loc întâlnirea cu poetul George Lana.
Evenimentul este organizat astăzi, 28 octombrie, de la ora 17.00.
Va fi lansat volumul de poeme „Linia Siegfried a ochilor tăi” apărut la Editura Gordian, 2015, din Timișoara.
Cartea va fi prezentată de Olimpiu Nușfelean și Virgil Rațiu.

Poetul s-a născut la data de 17 octombrie 1954 în Timișoara.
A absolvit Liceul teoretic din Anina – secția Real (1973) și Institutul Agronomic din Timișoara. Facultatea de Agronomie (1979).
A frecventat cenaclurile „George Coșbuc” din Bistrița, „Semenicul” din Reșița, „Mirabila saminta” și „Pavel Dan” din Timișoara.
În perioada 1979-l988 este (cu intermițente) șef de fermă și inginer-șef la diverse CAP-uri din județele Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin și Timișoara.

După decembrie 1989 se numără printre fondatorii societății „Timișoara” și ai ziarului „Timișoara”, unde lucrează ca redactor până în 1996, când devine redactor șef al cotidianului „Actualitatea Carasană” din Reșița.

Debutează publicistic în revista timișoreană „Forum studențesc” (1979), iar editorial cu volumul „Spațiul dintre două secunde” (Ed. Mari-neasa, 1994).
Este deținătorul premiului revistei „Transilvania” la Festivalul „Tudor Arghezi” (Tîrgu Jiu, 1983).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.