La Biblioteca Judeţeană „Kájoni János” Miercurea Ciuc, a avut loc în perioada 14-15 octombrie, Conferinţa „Servicii de calitate în biblioteci”.
Aceasta a fost organizată de Asociația Bibliotecarilor Maghiari din România, și au participat aproximativ 60 de bibliotecari maghiari de la diferitele biblioteci judeţene, şcolare şi universitare din ţară, printre care şi colega Molnár Gabriela, de la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud.
Conferinţa a avut drept scop prezentarea practicilor de calitate din bibliotecile din ţară şi de peste hotare, pentru sprijinirea şi îmbunătăţirea serviciilor din bibliotecile noastre, fiind aduse multe exemple inovatoare în această direcție.