Oficialii Primăriei Bistriţa conduse de social-democratul Ovidiu Creţu au desemnat câştigătorul pentru proiectarea parcării subterane din Piaţa Mihai Eminescu. După îndelungi promisiuni electorale începute din primul mandat al edilului Ovidiu Creţu se pare că lansează prima parte a unui proiect important.

 

Proiectul este intitulat „Elaborarea fazelor de proiectare la obiectivul de investitii “ PARCARE SUBTERANA IN PIATA MIHAI EMINESCU” MUNICIPIUL BISTRITA •            Documentatia pentru SF • Documentatia pentru PT+CS+DE Valoarea estimata fara TVA: 301.158,41 lei, din care valoarea aferenta procentului de cheltuieli diverse si neprevazute este de 14.340,87 lei reprezentand procent 5% din valoarea calculata conform HGR 28/2008”. Licitaţia a fost câştigată de societatea Lucaway din Bucureşti pentru 151.783 lei. Valoarea lucrărilor este jumătate din cât se aşteptau oficialităţile municipalităţii bistriţene. A participat o singură firmă la licitaţie.

 

Parcările subterane din Piaţa Mihai Eminescu, în plan din 2009

 

Primarul Bistriţei, Ovidiu Teodor Creţu, considera încă din anul 2009 că în ceea ce priveşte creşterea numărului de parcări în municipiu există posibilitatea ca în Piaţa Mihai Eminescu să fie realizate parcări subterane. Pentru realizarea acestora însă, deocamdată nicio firmă nu s-a arătat interesată.

Totuşi municipalitatea este hotărâtă ca anul viitor să încerce obţinerea unor fonduri pentru studiul de fezabilitate necesar realizării de parcări subterane în Piaţa Mihai Eminescu. „ Acolo va fi numai o parcare subterană, care are costuri mult mai mari şi nu avem la ora actuală niciun ofertant. În proiectul de buget pe anul următor , dacă nu vom reuşi până la fundamentarea bugetului, intenţionez să prindem fonduri pentru studiile de fezabilitate şi eventual, pentru proiectul tehnic necesar parcărilor subterane, pentru a-l depune pe o eventuală Axă care se va deschide în viitor. Vom avem nevoie de mai multe proiecte care vor fi făcute cu gândul de a aştepta finanţări pe Programele Operaţionale, mai ales că se intenţionează ca la jumătate de drum în anul 2010 să se facă modificări în ceea ce priveşte direcţionarea fondurilor structurale. Inclusiv Parlamentul European lucrează la rezolvarea acestei probleme”, a declarat la vremea respectivă Ovidiu Creţu.
Problema parcărilor din Bistriţa pare să-şi găsească oarecum „naşul”: plăteşti şi parchezi, nu plăteşti, stai şi priveşti! Legat de realizarea mai multor parcări în alte zone decât cele actuale în care există locuri, mai avem speranţa că poate, poate de anul viitor încolo. Dar după cum şi-a făcut planurile municipalitatea, putem spune „Adio parcări supraterane!, Trăiască cele subterane!”.

 

Primarul comunei Floreşti Horea Şulea e a anunţat recent că un drum alternativ de legătură spre municipiul Cluj-Napoca ar putea intra în lucru în toamnă sau în primăvara anului viitor. Firma câştigătoare a licitaţiei pentru a proiecta centura de sud ar fi Luca Way din Bucureşti.

 

“Comisia a stabilit câştigătorul licitaţiei privind pentru atribuirea “Servicii de proiectare faza PROIECT TEHNIC aferente realizării obiectivului de investiţie Drumul de legătură varianta sud”. Este vorba de drumul de legătură dintre Floreşti şi municipiu, care ar urma să aibă 4,3 kilometri, inclusiv cu 2 bretele de legătură spre Metro şi Polus. Traseul va începe pe strada Cetăţii 1 şi, prin spate pe la Metro şi Polus va face joncţiunea, complet pe sol, fără viaducte, cu municipiul Cluj Napoca, în zona adiacentă depoului de tramvaie din Mănăştur, drumul Sfântul Ioan, urmând să existe 7 puncte de legătură cu DN1. Contăm şi pe sprijinul Primăriei Cluj Napoca, pe teritoriul acesteia aflându-se în jur de o sută de metri. Drumul va fi cu o bandă pe sens, trotuare şi rigole.

În ceea ce priveşte construcţia efectivă, pentru acest lucru vom accesa un împrumut sau vom emite obligaţiuni. Vom vedea care a cea mai ieftină soluţie. Oricum, nu mi se pare normal ca realizarea acestui obiectiv să fie susţinută doar de administraţia floreşteană. Este vorba de un obiectiv de interes regional. Asta e, dacă Guvernul nu ne susţine, ne vom descurca singuri. Floreştiul are această putere. Instituţiile financiare ne curtează deja, întrucât Floreştiul are grad de îndatorare acum ZERO! Sper ca în primăvară să putem efectua primele excavaţii”, a spus primarul Horia Şulea.

 

Ce a mai construit Luca Way

 

Edilul a specificat ca SC Luca Way este câştigătorul licitaţiei şi are la dispoziţie 6 luni de zile pentru realizarea proiectului, valoarea contractului fiind de circa 190.000 de lei, fără TVA. Societatea a mai câştigat un contract de 45.000 de lei pentru managementul proiectului de modernizare a străzilor din Murfatlar şi unul de 166.950 de lei pentru proiectarea variantei de ocolire a municipiului Slatina. De asemenea, Consiliul Judeţean Teleorman a atribuit un contract în valoare de peste 240.000 de lei aceleiaşi firme pentru studii şi expertize în vederea reabilitării sau modernizării unor drumuri judeţene, iar CJ Iaşi i-a acordat 2,5 milioane de lei, alături de Ramboll Romania, pentru consultanţă în proiectul de managementul deşeurilor.

Societatea din Bucureşti a fost înfiinţată în 1995 şi este deţinută de Radu Luca, Carmen Maria Godun şi Mihai Florin Luca. Compania a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri şi a numărului de angajaţi anul trecut, având un profit de 133.426 de lei. Potrivit presei financiare, acelaşi acţionariat deţinea în urmă cu trei ani Poyry Romania, companie care a câştigat realizarea unui studiu de fezabilitate pentru care CNADNR a plătit 2.909.985 lei, fraţii Luca fiind cunoscuţi drept apropiaţi ai democrat-liberalului Adriean Videanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.