Consilierul municipal Slin Seserman, a precizat pe blogul personal că, calendarul cultural al Bistriței ar trebui diversificat, iar acest subiect a tot fost discutat încă din 2011. Acesta susține că, primarul încă înainte de dezbaterea publică, finalizarea bugetului și aprobarea de către Consiliul Local, a stabilit „unilateral”, ce evenimente sunt susținute din banul public.
„Acum câteva zile Primăria a lansat o broșură „deluxe” în care prezintă calendarul evenimentelor mai mult sau mai puțin culturale finanțate de la bugetul local. Practic, încă înainte de dezbaterea publică, de finalizarea bugetului și aprobarea acestuia de către Consiliul Local, primarul Ovidiu Crețu a stabilit unilateral, poate împreună cu câțiva apropiați, ce evenimente sunt susținute din banul public.
Nici nu putem vorbi de comparații cu Cluj, Tmișoara sau Sibiul despre care lui Ovidiu Crețu îi place să spună că poate învăța de la Bistrița, dar cred că am putea lua câteva exemple măcar de la orașe mai apropiate de mărimea Bistriței. Astfel, Alba-Iulia și Târgu Mureș prezintă evenimente vizibile la nivel național organizate în parteneriat cu brand-uri cunoscute ca TIFF sau Dilema Veche. Suceava pune în valoare cetatea medievală cu un festival de muzică axat pe rock, cu nume internaționale care atrag anual mii de plătitori de bilet din toată țara.
Am ridicat aceste probleme încă din 2011 și am susținut constant diversificarea calendarului de evenimente culturale prin susținerea consistentă a unui festival de film, al unuia de jazz, prin organizarea unui eveniment important de muzică electronică etc. Cred că e important să susținem și să stimulăm organizatorii și promotorii de evenimente și cultură în general. Putem învăța din exemplele de succes din alte orașe, să atragem parteneriate cu brand-uri deja consacrate, cu echipe care pot aduce expunere și know-how calendarului cultural local. Gusturile proprii sunt subiective așa că nu ar trebui să stea la baza finanțării publice în nici un domeniu. Folclorul și tradițiile sunt importante și e normal să fie o componentă a acestui program. Totuși, nu cred că e nevoie de mini-festivaluri aproape săptămânale, de manifestări cu aceeași ocazie sau temă care se suprapun. Programul, parteneriatele, acordarea de finanțări trebuie făcute în baza unor criterii clare de performanță, care să nu lase loc interpretărilor personale. Numărul de turiști atrași, expunerea în presă, anvergura invitaților ar fi câteva dintre criteriile care cred că ar trebui să primeze. Cred că viața culturală trebuie să fie un vector de promovare, de dezvoltare și modernizare a orașului. În momentul de față, prin deciziile luate arbitrar, prin lipsa de diversitate și viziune, milioanele de lei bugetate anual devin mai mult fonduri de campanie electorală constantă sau promovare personală. Voi sunteți mulțumiți de modul în care sunt gestionați banii pentru evenimentele culturale din oraș sau credeți că ar putea fi îmbunătățite astfel încât Bistrița să concureze cu alte orașe care se ocupă mai profesionist de acest domeniu?”, precizează Seserman.
De asemenea, consilierul, este curios câți dintre bistrițeni sunt mulțumiți de gestionarea banilor pentru evenimentele culturale din oraș.
„Voi sunteți mulțumiți de modul în care sunt gestionați banii pentru evenimentele culturale din oraș sau credeți că ar putea fi îmbunătățite astfel încât Bistrița să concureze cu alte orașe care se ocupă mai profesionist de acest domeniu?” a mai precizat Seserman.
Tot asa se stabilea si CANTAREA ROMANIEI. NU ?
[…] Seserman: „Ovidiu Crețu a stabilit unilateral, poate împreună cu câțiva apropiați, ce ev… apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri […]