Consiliul Județean pare să continue tradiția Primăriei Bistrița de a acorda titulatura de cetățean de onoare unor personaje cu… probleme. Dacă anul trecut Consiliul Județean a evitat astfel de personaje, anul acesta pe lista distinșilor se află profesorul Pompei Cocean care are mici probleme cu un scandal de plagiat.

 

La finalul lunii trecute, consilierii județeni și-au dat acordul pentru ca 6 personalități născute pe pământ bistrițean să primească titulatura de cetățean de onoare.

Pe lista celor care vor primi această titulatură îl regăsim pe Paul-Adrian Ilieș, directorul general al RAAL, plutonierul-major Vasile Zbâncă, omul de afaceri Emanoil Viciu, care a condus ani buni compania Teraplast, dar și Gabriela Szabo și artistul Miron Duca.

Pe listă apare și un personaj cu mici probleme de…credibilitate. Este vorba despre profesorul universitar Pompei Cocean, cercetător științific la Facultatea de Geografie a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca.

„Născut în localitatea Tîrlișua din Bistrița-Năsăud, profesor Pompei Cocean s-a remarcat prin activitatea științifică și literară de care a dat dovadă de-a lungul carierei obținând Premiul Academiei Române în anul 1997, fiind membru al Uniunii Scriitorilor din România și prim autor al monografiei județului Bistrița-Năsăud.

Are de-asemenea peste 300 de lucrări științifice publicate, cărți monografii, studii și articole publicații științifice care decurg din cei 15 ani de cercetare 1973-1988 în emblematicul Institut de Speologie „Emil Racoviță”, ani care se răsfrâng și în următoarea perioadă, de la Facultatea de Geografie a Universității „Babeș-Bolyai” din postura de cadru didactic”, se arată în proiectul de hotărâre care s-a aflat la finalul lunii noiembrie pe masa consilierilor județeni.

 

Pompei Cocean, implicat într-un scandal de plagiat cu răsunet internațional

Se pare totuși că aleşii județeni nu l-au „googălit” pe domn profesor înainte de a vota pentru acordarea titulaturii de cetățean de onoare al județului natal. Păcat, ar fi aflat niște informații cel puțin interesante.

Pare-se, domn profesor a fost implicat într-unul dintre cele mai de răsunet scandaluri de plagiat din România. Potrivit presei centrale, în anul 2006, Asociația Profesorilor de Istorie și Geografie din Franța a trimis o scrisoare Ministerului Educației, în care acuza un grup de profesori, autori ai manualelor de geografie pentru clasa a X-a și a XI-a că ar fi plagiat lucrarea „Organizarea spațiului mondial”, apărută în Franța în anul 1995.

Printre cei patru autori ai manualelor plagiate se număra și Pompei Cocean, care pe atunci era decan al Facultății de Geografie din Cluj-Napoca. Acesta coordona grupul de profesori care au realizat manualele în cauză.

„Cărțile pe care le-ați publicat se dovedesc a fi un plagiat în forma înțeleasă a cuvântului, plagiat făcut de un grup de autori iresponsabili și lipsiți de documentare. Cea mai mare parte a hărților, fotografiilor și a cartogramelor sunt luate din surse externe, fără să se respecte regulile elementare de deontologie a scrierii, fără a menționa sursele de unde a fost extrasă informația. Nu dorim din partea dumneavoastră niciun fel de explicații sau scuze. Ne rezervăm dreptul legitim de a semnala astfel de practice la comisia de specialitate din Bruxelles, care va evalua prestigiul țării dumneavoastră”, spuneau francezii, în scrisoarea trimisă ministerului.

 

Țapul ispășitor al scandalului: o profesoară pensionară

În urma scandalului, zeci de mii de manuale au fost retrase, însă se pare că aceasta a fost singura măsură luată. La acea data, Pompei Cocean, care trebuia să se asigure că cele două manuale conțin informații corecte și citate, a dat vina pe Rodica Dan, una dintre profesoarele care au lucrat la acest proiect.

Profesoara pensionară, care nu mai prea avea multe de pierdut și-a asumat întreaga vină, astfel că ceilalți dascăli implicați nu au avut parte de alte complicații… penale sau civile. Editura Sigma, care a publicat manualele a trimis francezilor o scrisoare prin care și-a cerut scuze pentru acest incident și cam așa a fost îngropat întreg scandalul.

Atât de bine a fost ascunsă mizeria sub preș, încât în anul 2012, Pompei Cocean a fost numit în fruntea filialei Cluj a ICR. În spatele acestei numiri s-a aflat Andrei Marga, un apropiat de-al profesorului de geografie.

 

Pompei Cocean încasează de la UBB și Academia Română 18.000 de lei lunar

Deși trăiește într-o țară în care majoritatea angajaților nu iau mai mult de 300-400 de euro lunar, profesorul Pompei Cocean încasează de la două entități ale statului, Universitatea Babeș-Bolyai și Academia Română, nu mai puțin de 4.000 de euro lunar, adică vreo 10 salarii de român de rând.

Nici averea profesorului nu este de ignorat. Potrivit declarației de avere din 2014, Pompei Cocean deține un teren în intravilan de aproape 1.500 de metri pătrați în Cluj-Napoca, dar și două apartamente și o casă de vacanță tot în județul Cluj.

De asemenea, profesorul are depozite bancare, care însumează aproape 200.000 de lei. La acestea se adaugă suma de 22.500 de euro, cu care ar fi împrumutat SC Authentic Turism SRL.

Consiliul Județean Bistriţa-Năsăud nu este singurul care promovează personaje dubioase. Primăria Bistrița a dat și ea cu bâta în baltă când vine vorba despre cetățenii de onoare ai municipiului.

Un exemplu în acest sens este și preotul Dieter Krauss, un personaj dubios, acuzat de-a lungul timpului de mai multe ilegalități, printre care și sifonarea fondurilor de la Biserica Evanghelică sau de înstrăinarea în condiții dubioase a unor bunuri aparținând Bisericii Evanghelice. Legal însă, acesta este curat ca lacrima.

Consilierii locali au ținut însă cont de toate zvonurile care circulă în legătură cu Dieter Krauss și pentru prima dată au respins propunerea primarului Ovidiu Crețu din 2013 de a oferi titulatura de cetățean de onoare al municipiului.

Un alt cetățean de onoare cu „bube în cap” este părintele fotbalului bistrițean Jean Pădureanu, care, ce-i drept și-a primit titulatura în anul 1994, cu mult înainte să fie încarcerat. În ciuda condamnării, primarul Ovidiu Crețu a decis că nu este cazul să-i retragă titulatura, Jean Pădureanu fiind unul dintre primii cetățeni de onoare ai orașului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.