Poliţia bistriţeană desfăşoară activităţi de prevenire a accidentelor de circulaţie produse la trecerile la nivel cu calea ferată şi pentru reducerea consecinţelor acestora.

„La data de 17 decembrie a.c., poliţiştii rutieri, în colaborare cu Serviciile Regionale de Poliţie Transporturi, au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea accidentelor de circulaţie soldate cu victime omeneşti şi pagube materiale ce au loc la trecerile la nivel cu calea ferată din cauza nerespectării regulilor rutiere instituite în aceste zone, de către participanţii la trafic”, informează IPJ BN.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 168 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 150 pentru abateri prevăzute de legislaţia rutieră şi 18 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată.
Pentru neregulile constatate, au fost reţinute 4 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce. De asemenea, ca măsură complementară, au fost retrase şi 9 certificate de înmatriculare.

POLIŢIA ROMÂNĂ atrage atenţia tuturor conducătorilor auto să respecte regulile de circulaţie la trecereile la nivel cu calea ferată!
Semnalele luminoase şi acustice, precum şi barierele sunt foarte importante, rolul lor fiind de a proteja viaţa conducătorilor auto şi de a evita producerea unor grave accidente rutiere.
În zonele neprevăzute cu astfel de semnale, conducătorul auto trebuie să se asigure temeinic înainte de a traversa calea ferată!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.