Circa 3,5 milioane lei pune la bătaie Primăria Bistriţa pentru amenajare străzii Faleza din municipiu, o stradă de doar 850 de metri, situată peste râul Bistriţa. Conform proiectului, strada asfaltată este prevăzută cu o lăţime de 6 m la care se mai adaugă trotuare dispuse de o parte şi de alta a drumului, de câte 1,5 m, respectiv 1 m lăţime. Numai că, pe o porţiune de stradă care face legătura cu zona Zăvoaie drumul este foarte îngust, de circa 5 m, acesta fiind încadrat de o parte de case, iar de cealaltă parte de digul de apărare a râului Bistriţa. Din start, proiectul municipalităţii scârţâie zdravăn.

 

Anunţul care vizează proiectul de amenajare a străzii Faleza a fost postat pe SEAP la finele lunii iulie de către municipalitatea bistriţeană, data limită de depunere a ofertelor fiind 17 august, care până pe 12 septembrie vor trebui evaluate de comisia de licitaţii. Deşi mai este aproximativ o săptămână până la termenul limită de depunere a ofertelor, până la această dată se pare că nu există amatori printre firmele de construcţii, asta cu toate că suma pusă la bătaie de primăria condusă de Ovidiu Creţu este una generoasă: 2.768.145,51 lei, fără TVA (circa 630.000 de euro, fără TVA).Din această sumă, 63.872,51 lei, fără TVA sunt alocaţi proiectării, iar 2.704.273lei, fără TVA sunt banii alocaţi strict lucrărilor de construcţie.

Adăugând şi TVA-ul, totalul proiectului se apropie bine de circa 800.000 de euro.

faleza 1

Proiect legat de Podul Berăriei

Sunt prevăzute lucrări de infrastructură rutieră, lucrări de drumuri, lucrări pentru reţeaua de canalizare pluvială, lucrări de canalizare menajeră, lucrări pentru reţeaua de iluminat public, este menţionat în anunţul postat de municipalitate pe SEAP.

Amenajarea străzii Faleza este un proiect legat de un alt proiect al primarului Ovidiu Creţu, cel de construire a podului Berăriei. Lucrările de construire a podului Berăriei ar fi trebuit să fie finalizate în luna septembrie anul acesta, însă termenul a fost prelungit cu circa două luni. Cel puţin după cum susţine primarul Ovidiu Creţu, construcţia podului ar trebui să fie finalizată până cel târziu în noiembrie. Acesta este însă un proiect cel puţin ciudat, asupra căruia vom reveni în curând.

faleza 2

Controverse

Revenind însă la amenajarea străzii Faleza, acest proiect ridică multe semne de întrebare, fiindcă în zona care face legătura cu Zăvoaie strada este foarte îngustă, iar lăţirea acesteia este aproape imposibilă în condiţiile în care pe o parte sunt construite case ale celor care locuiesc în zonă, iar de cealaltă parte a drumului este digul râului Bistriţa. Or în condiţiile în care onor municipalitatea intenţionează să realizeze o şosea cu o lăţime de 6 m la care se adaugă trotuare a căror lăţime totală ajunge la 2,5 m, proiectul pare sortit eşecului. Singura soluţie în zona cu pricina este ca primăria să achiziţioneze teren ce aparţine locuitorilor din zonă. O soluţie puţin viabilă în condiţiile în care preţul oferit de municipalitate era în urmă cu câteva luni, potrivit spuselor oamenilor, de 20 de bani pe metru pătrat.

Pe de altă parte, conform documentelor postate pe SEAP, municipalitatea susţine faptul că în zona respectivă nu există apă şi canalizare, iar localnicii susţin cu totul altceva.

„Au spus că ne aduce apă şi canalizare, dar astea ni le-am adus noi, trebuie doar să ne lege. La canalizare nu are unde să ne lege pe noi că suntem mai jos. Utilităţile ni le-am asigurat noi, pe buzunarul nostru. Au spus că ne dă 20 de bani pe metru pătrat”, a povestit un localnic.

În plus, conform surselor noastre, municipalitatea ar intenţiona să transforme drumul respectiv într-unul de centură pentru a scoate traficul greu din oraş. Cu acest aspect însă localnicii nu sunt de acord.

„Nu suntem de acord. Cum să facă drum de centură? Păi, când trece un tir pe aici, la cât e de îngustă strada, ne trezim cu casele în cap din cauza trepidaţiilor. Nici gând!”, a spus o localnică.

 

Ce scrie în SF

Conform studiului de fezabilitate, starea tehnică a străzii este „necorespunzătoare desfăşurării în condiţii de siguranţă şi confort a traficului rutier, având sectoare cu elemente geometrice necorespunzătoare, nefiind asigurată lăţimea standard a părţii carosabile, curbe neamenajate, fără vizibilitate, zone greu practicabile în perioada de iarnă”.

„La ora actuală sistemul rutier este alcătuit dintr-o împietruire uşoară, care prezintă o stare de degradare avansată, datorată inexistenţei unui sistem de scurgere a apelor pluviale de pe suprafaţa străzii”, se mai precizează în document.

Conform sursei citate, strada respectivă urmează să asigure legătura mai scurtă pentru locuitorii din zona Zăvoaie cu centrul oraşului prin intermediul Podului Berăriei.

Strada are o lungime de 850 m de la intersecţia străzii Zăvoaie şi până la intersecţia cu strada Mălinului, lăţimea acesteia variind între 4,5 m şi 10 m. Totodată se mai precizează că pe strada Falezei există reţele de alimentare cu gaz, energie electrică şi telecomunicaţii, însă nu există un sistem de scurgere şi evacuare a apelor pluviale.

„Amenajarea străzii Faleză se va face cu o lăţime a părţii carosabile de 6 m alcătuită din două benzi a câte 3 m şi două trotuare denivelate de minim 1 m. Pe porţiunea paralelă cu digul din pământ, trotuarul de pe partea dreaptă se va realiza pe acesta cu o lăţime de 1,5 m, care va continua până la intrarea pe pod.


 

În acest scop au fost propuse următoarele lucrări:

  • Realizarea săpăturii pentru asigurarea gabaritului de lăţime al străzii
  • Realizarea săpăturii şi execuţia reţelei pentru scurgerea apelor din precipitaţii
  • Realizarea săpăturii şi execuţia reţelei de apă menajeră şi racordurile de la locatari
  • Stabilizarea mecanizată a pământului înainte de aşternerea balastului
  • Execuţia zidului de sprijin dintre partea carosabilă şi trotuarul de pe dig.
  • Execuţia zidului de sprijin a rampei podului
  • Realizarea stratului de fundaţie din balast
  • Realizarea trotuarului de pe partea dreaptă şi de pe dig
  • Realizarea unei structuri rutiere suple (n. r . – asfalt) sau rigide (n. r. – dale din beton)
  • Execuţia reţelei de iluminat stradal şi pietonal pe partea dreaptă a proiectului (n. r. – lângă casele de locuit)
  • Execuţia de marcaje longitudinale şi transversale (treceri de pietoni)
  • Execuţia de semnalizări rutiere”, se precizează în document.

Deşi în SF se menţionează clar că lăţimea carosabilului va fi de 6 m plus cele două trotuare de câte 1,5 şi 1 m, în acelaşi document se mai precizează că lucrările prevăzute se vor desfăşura pe actuala ampriză a străzii, şi practic coronamentul digului va fi ocupat suplimentar pentru amenajarea unui trotuar.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.