Un ofițer de la Serviciul de Acțiuni Speciale este în stare gravă la spital după ce marți dimineață a fost atacat cu o sabie de un suspect, în timpul unor percheziții în Rădăuți. Acesta participa la percheziții privind destructurarea unei grupări de trafic de droguri.

NjgmemM9MSZoYXNoPTdlOTFkNTVmNzI2ZmEwOWYzYWQyYjA4NzMwMDRkNTMw.thumb

MAI a emis un comunicat în care dă precizări despre starea de sănătate a ofițerului SAS:

„El a fost transportat la spitalul din Suceava unde este supus unei evaluări medicale aprofundate. Specialiştii de la Departamentul Pentru Situaţii de Urgenţă din MAI monitorizează situaţia şi dacă se va impune o intervenţie neurochirurgicală, colegul nostru o să fie transportat la un centru medical universitar. De asemenea, un elicopter SMURD este pregătit de intervenţie, pentru cazul în care va fi nevoie”, arată Ministerul Afacerilor Interne.

MAI precizează că agresorul a fost reţinut.

Luptătorul SAS a fost preluat în stare gravă de ambulanță, după ce a fost lovit cu o sabie, la cap și la un braț.

„În această dimineață, polițiștii din cadrul Biroului Combaterii Crimei Organizate Suceava au avut o acţiune pe linie de droguri. Au fost organizate opt echipe pentru opt percheziții și aducerea la audieri a patru persoane. La una dintre locaţii, în Rădăuţi, un bărbat a atacat și a rănit cu o sabie în zona capului și a braţului un luptător al Serviciului de Acţiuni Speciale. În acest moment, colegul e la spital, medicii depun toate diligenţele penru salvarea vieţii”, a declarat Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al IGPR, potrivit Digi24.

Acesta a precizat că atacatorul a mai fost arestat tot pentru trafic de droguri, în luna iulie a anului trecut, a fost pus în libertate după 30 de zile, iar în octombrie anul acesta a fost ridicat din nou de poliție și pus sub control judiciar.

„Suntem alături de colegul nostru, agent şef adjunct de poliție Sfichi Dan Ciprian, din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava, care,în această dimineață, a fost rănit foarte grav, la cap şi braț, în timpul unei misiuni. Să ne rugăm cu toții ca Ciprian să ducă misiunea până la capăt, și să se întoarcă în rândurile noastre sănătos!”, arată Poliția Română într-un mesaj.

Poliţistul se află acum la spital, starea sa fiind evaluată pentru a se stabili dacă este necesar să fie transportat la un spital din Capitală.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.