Primăria Salva, condusă de primarul Gheorghe Onul, a acordat din 2014 încoace nu mai puţin de 20 de contracte prin atribuire directă. Valoarea contractelor atribuite direct în acest interval de timp depăşeşte 2,6 milioane lei.

 

Atribuirea unor contracte fără licitaţie publică este o metodă des practicată de instituţiile statului, în condiţiile în care valoarea acestora nu trece de 100.000 de euro.

Primăria Salva, condusă de Gheorghe Onul, nu a făcut excepţie de la regulă.

 

GSL SARMIS SRL din Telciu, peste 800.000 lei în interval de 12 luni

Un prim contract pe care primarul Onul l-a atribuit direct, conform menţiunilor existente pe SEAP, a fost cel depe data de 8 mai 2014 cu privire la execuţia de lucrări din cadrul proiectului intitulat „REABILITARE, MODERNIZARE ŞI DOTARE IMOBIL EXISTENT-ÎNFIINŢARE AFTER SCHOOL”. Valoarea contractului a fost de 380.008 lei, bani care au intrat în conturile SC GSL SARMIS SRL din Telciu.

În luna august, administraţia locală condusă de primarul Onul mai pe masă un contract cu acelaşi obiect, execuţie lucrări, în cadrul aceluiaşi proiect – „REABILITARE, MODERNIZARE ŞI DOTARE IMOBIL EXISTENT-ÎNFIINŢARE AFTER SCHOOL”. Valoarea contractului a fost identică cu cea a primului atribuit în luna mai – 380.008 lei şi a fost atribuit aceleiaşi firme: SC GSL SARMIS SRL din Telciu.

Aceeaşi firmă din Telciu a mai primit un contract prin atribuire directă de la administraţia locală sălăuană, în luna iulie 2015, în valoare de 23.297 lei, pentru construirea unui monument şi al unei troiţe.

În luna noiembrie 2015, vine şi cel de-al treilea contract pentru SC GSL SARMIS SRL, în valoare de 28.220 lei, pentru construirea unui gard de beton în curtea primăriei.

Legat de proiectul de reabilitare al imobilului în care urma să funcţioneze centrul after-school, pe SEAP apare publicat şi anunţul cu privire la atribuirea contractului pentru elaborarea documentaţiei tehnice. Partea ciudată este data la care acesta a fost publicat – 26 mai 2014 – la mai bine de un an de la atribuirea contractului, respectiv 8 februarie 2013.Contractul, în valoare de 41.000 lei a fost atribuit firmei clujene ARHI BEAST SRL.

 

Juma’ de milion a intrat în conturile DIMEX

De la Primăria Salva au primit contracte prin atribuire directă şi câteva companii abonate la banii publici ai judeţului. Una dintre acestea este SC Dimex 2000 Company SRL, deţinută de Ioan Scurtu, care pe data de 30 mai a primit un contract în valoare de 384.290,04 lei, pentru STABILIZAREA ALUNECĂRII DE TEREN LA DRUMUL DC 43 SALVA – MĂNĂSTIREA IZVORUL TĂMĂDUIRII ÎNTRE KM 1+484 ŞI KM 1+484.

O lună mai târziu, aceeaşi companie a mai primit pe tavă un contract din partea administraţiei locale sălăuane, în valoare de 166.484,55 lei, pentru execuţie de lucrări pentru proiectul,,CONSTRUIRE TEREN DE SPORT ŞI PARC DE JOACĂ PENTRU COPII”.

 

FRASINUL SRL a luat şi ea o felie

Amenajarea de drumuri forestiere sunt proiecte des întâlnite şi puse în aplicare de administraţiile locale din mediul rural. Primăria Salva nu a făcut excepţie de la regulă, astfel că în pe 27 iunie 2014 atribuie direct un contract ce are în vedere asigurarea serviciilor de consultanţă în domeniul managementului unei astfel de investiţii, în valoare de 73.000 lei. Firma – CENTRUL DE MANAGEMENT AL INVESTIŢIILOR SRL din Bistriţa – care a primit respectivul contract a avut o durată foarte scurtă de viaţă, doar un an, aceasta fiind înfiinţată în ianuarie 2014 şi dizolvată în martie 2015.

Un an mai târziu însă, pentru amenajarea drumurilor forestiere a fost nevoie de „lucrări suplimentare”. Valoarea acestora a ajuns la aproape 100.000 de euro. Mai precis discutăm de suma de 433.171,66 lei, bani care au intrat în conturile firmei abonată la banii publici din Bistriţa-Năsăud – FRASINUL SRL.

 

Contracte pentru amenajare de străzi

Pe 16 iunie 2014, aceeaşi administraţie locală atribuie un contract în valoare de 93.850 lei unei firme din Cluj-Napoca – SC INSTAL EURO SRL – pentru „asigurarea” documentaţiei tehnice PT+CS+DDE pentru obiectivul ,,AMENAJARE STRĂZI ÎN COMUMNA SALVA”.

Aceeaşi companie clujeană a primit şi un al doilea contract de la Primăria Salva, tot pentru întocmirea de documentaţii tehnice, în luna martie 2015, valoarea fiind de data aceasta de 48.900 lei.

În luna iunie 2015, firma din Cluj primeşte şi cel de-al treilea contract, în valoare de 30.150 lei, pentru servicii de ridicări topografice şi studii geologice pentru proiectul de amenajare străzi.

În cadrul aceluiaşi proiect, dar de data acesta discutăm despre asigurarea serviciilor de dirigenţie de şantier şi consultanţă tehnică, Primăria Salva atribuie, în luna noiembrie 2014, un contract în valoare de 64.000 lei unei firme din municipiul Bistriţa – SC TECONMED PRODSERVCOM SRL. Ciudăţenia cu privire la această firmă este obiectul de activitate al acesteia, care, cel puţin conform menţiunilor de pe listafirme.ro, este „Fabricarea de dispozitive, aparate şi instrumente medicale stomatologice”. În 2014, anul în care a primit contractul, firma bistriţeană figurează cu un singur angajat şi a înregistrat o cifră de afaceri de doar26.359 lei şi un profit infim, de doar 119 lei, în timp ce datoriile se cifrează la 14.611 lei.

Pentru amenajarea de străzi, Primăria Salva a atribuit şi un contract pentru servicii de consultanţă în vederea depunerii cererii de finanţare, în valoare de 65.000 lei.Banii au intrat în conturile SC CENTRUL DE CONSULTANŢĂŞI ASISTENŢĂ SRL din Satu Mare.

 

Alte „felii”

Şcoala Gimnazială din comuna Salva nu putea rămâne pe dinafară, astfel că administraţia locală s-a gândit că imobilul are nevoie de reabilitare. În acest sens, în la începutul lunii noiembrie 2014, a fost atribuit un prim contract, pentru întocmirea proiectului în vederea reabilitării corpului 2 al şcolii, valoarea acestuia fiind de 50.000 lei, bani care au intrat în conturile SC Proiect 90 SRL din Bistriţa.

În martie 2015, primăria a avut nevoie de o magazie „multifuncţională”, astfel că în doi timpi şi trei mişcări administraţia condusă de Gheorghe Onul a atribuitcontractul de lucrări, în valoare de 56.462 lei, unei firme din oraşul Năsăud – SC PICONMET SRL.

În aprilie 2015 a venit rândul unui alt proiect să fie pus în aplicare – EXTINDERE ALIMENTARE CU APĂ-REŢEA DE APĂ ŞI STAŢIE DE POMPARE. Practic a fost vorba de lucrări de instalaţii, contractul, în valoare de 80.858 lei, fiind atribuit unei firme din municipiul Bistriţa, SC TERMOBIS INSTAL SRL.

Tot în luna aprilie, administraţia locală condusă de Gheorghe Onul a atribuit încă un contract, în valoare de 97.000 lei, unei persoane fizice autorizate – Linul Dumitru PFA – pentru REABILITARE DRUMURI AGRICOLE DE HOTAR.

O lună mai târziu, administraţia locală s-a gândit că Planul Urbanistic General al comunei trebuie actualizat, astfel că a atribuit şi un contract în acest sens în valoare de 118.560 lei. Banii au intrat în conturile unei firme bucureştene – SC PROFESIONAL PRED DESIGN SRL.

3 COMENTARII

  1. Banii aferenti proiectului de Afterschool sunt urmare a unui proiect finantat pe GAL Tara Nasaudului iar lucrarea este realizata ireprosabil. Din suma alocata proiectului s-a reusit transformarea unei remize vechi intr-o cladire care sa foloseasca copiilor din comuna. Nu este vina d-lui primar ca a trebuit sa gaseasca solutii pentru a putea realiza proiectul in timp record, avand in vedere legislatia extrem de „‘ciudata” privitoare la achizitiile publice, mai exact vestita OUG 34. Cel putin s-a reusit rezolvarea unei probleme spinoase pentru toata Valea Somesului, cea a copiilor care au parinti plecati la munca in strainatate si care pot sa-si faca temele in cadrul acestui afterschool. Dar nu este numai pentru ei ci pentru toti copiii, care isi pot rezolva problemele scolare pana la ora 17,00 urmand ca dupa aceea sa se poata dedica altor activitati acasa.
    Echipa GAL Tara Nasaudului considera proiectul un succes, un model de buna practica. Credem ca proiectul nu are nici o tenta politica si cu atat mai putin poate fi vinovat primarul pentru faptul ca a trebuit sa gaseasca solutii, perfect legale, pentru a termina proiectul finantat cu bani europeni si extrem de necesar. Daca gresesc, imi asum aceasta greseala!

  2. Mult respect pentru Gazeta de Bistrita care vad ca descopera tot mai multe escrocherii ale primarului de Salva.
    Urmarim cu atentie tot ce face Justitia pentru a face o verificare completa a banilor primiti de la Consiliul Judetean ,din impozite si taxe , din proiecte facute ireprosabil cum spune dl.ZSEJKI. In 20 de ani a sacatuit comuna de multi bani cu proiecte aiurea,,,,,sa straduieste de cateva luni sa faca ce nu a facut in atatia ani si sa mai acopere urmele mafiotilor lui,,,,cazul Linul Dumitru este omul care traieste de ani buni din banii comunei si altii ca el . Mutumim si respect pentru Gazeta de Bistrita.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.