Judecătorii care sunt judecători adevăraţi nu cunosc nici o influenţă şi dependenţă, sunt liberi şi se supun literei şi spiritului legii, conştiinţei lor, respectând deontologia profesiei. Dreptul este o ramura a ştiinţelor umanistice, cu rigorile şi exactităţile sale. Cunoaşterea şi aplicarea normelor lui este de datoria şi răspunderea celor care îl practică. Izvoarele, sursele, nuanţările, interpretările şi ipotezele lui sunt infinite, aşijderea necunoscutelor în matematici. Până şi inspiraţia nu-i străină procesului psihic şi al raţionalităţii aplicative. Tumultul este abordabil în esenţialitate şi momentul greu este al opţiunii pentru soluţia corectă a hotărârii adoptate: hotărâre, sentinţă, decizie…
De la instanţa de fond pe parcursul completării dosarului, e vorba de proces, şi mai ales la dezbateri, apele încep să se despartă. Cu puţină atenţie se simte înclinaţia judecătorului, aşa-zisa instanţă, că grefiera nu mi-a pus nici o întrebare, de cum să-mi ia cuvântul. Am spus că momentul ruperii filmului a fost cel în care citeam articolul de cod cu îndatorirea ce o avea completul (aici erau două judecătoare) şi rolul activ ce-i revenea în problema Nulităţii; căci pentru asta a fost înscrisă acţiunea mea , dar mai întâi s-a recurs la excepţiile de procedură. Era şi aceasta o cale pe lângălegea de bază a acţiunii, respectiv NNC. Dar în finalul procesului şi definitiv a învins procedura, nu generalul, a învins excepţia, nu regula.
Statistic totul a fost bine, un succes al justiţiei din România că un proces pornit la 21 mai 2014 s-a încheiat cu o decizie definitiv pronunţată la 13 octombrie 2015, motivată şi înmânată apelantului în scris după o lună; înprocesul din Dosar civil nr. 1240/265/ 2014 de la Judecătoria Năsăud şi în apel la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.
Dar exact pe la aceleaşi organe graduale şi ale locului am avut cu câţiva ani în urmă, total în acelaşi perimetru justiţiabil, încheindu-se cu o hotărâre de desfiinţare a căpuşei sub formă de filiala în interiorul UCGN. Tot acelaşi titlu îl aveam şi în calitate de preşedinte de onoare al Uniunii grănicereşti. Şi tot în interesul Uniuniiam acţionat şi acum în Dosar nr. 2795R/265/2008, când în apel am câştigat procesul, instanţa pronunţând desfiinţarea unei persoane juridice pe motivul că în Statutul UCGN nu era prevăzută constituirea de filiale, în realitate fiind o căpuşă a lui Antonel et comp. Iar in procesul din 2014-15, când este prevăzut expres în primul articol al Statutului in vigoare, in alin. (3) că: „Uniunea comunelor Grănicereşti Năsăudene este o asociaţie nonguvernamentală şi apolitică, nu susţine nici un partid sau coaliţii de partide, desfăşurându-şi activitatea in mod autonom”, am pierdut procesul şi la fond şi in apel. Mie nu mi s-a contestat, de către pârât,calitatea procesuală activă, mai descoperindu-mi şi alte bube în cap – atât de grave încât nici una din instanţe nu s-a mai demis să le comenteze şi interpreteze, îndestulându-le una singură să pronunţe respingerea reclamatului. În al doilea dosar nu a mai fost bun Statutul, abandonându-l instanţele atât de vizibil că o dată nu au invocat aliniatul imperativ prin transcrierea lui completă între ghilimele. Şi asta vizavi de plagiatul grosolan şi de reproducerea articolelor de procedură favorabile sentinţei şi deciziei nedrepte. Cât priveşte nulitatea, ce o interpretează limitat şi inoperabilă în speţă, deschide cale ilegalităţii hotărârii pronunţărilor de respingere şi compromiterea conceptului de justiţie.
Cele două soluţii judecătoreşti , două dosare cu pronunţări deosebite, în acelaşi context instituţional, este oglinda cum priveşte faptic şi legislativ conducerile Judecătoriei Năsăud şi a tribunalului Bistriţa-Năsăud, cât şi corpurile de magistraţi din cele doua localităţi. Mă refer la cei competenţi şi nu la care instanţă de apel a avut dreptate din cele două procese. Una din ele sigur a greşit? Ştiu ca nici judecătoria şi nici tribunalul şi conducerile lor nu pot îndrepta nimic şi nu pot mult nici comenta profesional o hotărâre definitivă, de orice grad. Însă au obligaţia să cunoască starea în organele de stat în care lucrează. Şi sa nu-i surprindă aceste rânduri, să-i avertizeze. Dar răsfrângerea negativă este peste toţi. Ceea ce nu este drept, însă este inevitabil. Dar mulţi, puţini, câţi sunt prin justiţie greşesc până se pensionează, dacă se solidarizează cu care abuzează cu judecători. Cine aruncă mărul putred din sănătosulCorpus civilis? În cazul acesta nu s-ar fi impus posibilitatea cererii de revizuire a procesului din partea procurorului (posibilitate pe care nu o mai are?). Nici eu, care am apelat îndreptăţit la nulitate, nu mai pot face nimic; ceva totuşi voi face. Nu ştiu încotro s-o iau cu jalbele,căci inspecţia judecătorească este altă gogoriţă. Spre o nădejde voi porni.
În raportul Avocatului Poporului pe 2015 se spune că instituţia a „…înregistrat peste 12.000 de petiţii referitoare la încălcarea unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, potrivit raportului anual publicat luni”. (Vezi. Fl. Nr. 7696/08.03.2016, p.4). E vorba de nedreptăţi comise prin acte ale administraţiei şi justiţiei. Cum funcţionează şi acestea, peste un deceniu vor fi soluţionate petiţiile din citat.
Dualismul acesta de soluţii, într-o problematică aproximativ identică, e revoltător. O rezolvare dreaptă e de căutat până în pânzele albe. De către toţi cei implicaţi prin îndatoriri, competenţe, interesaţi şi responsabili.
Am ştiut în momentul ruperii filmului că urmările vor veni neprevăzând o finalitate apropiată; cum întârziată este reformarea justiţiei.
Teodor TANCO,
Preşedinte de onoare al U.C.G.N.
