Operaţiunea de capturare a lui Dorin Sima, autorul jafului de la Raiffeisen, a fost pe cale să se transforme într-un fiasco monumental cu urmări extrem de tragice, din cauza poliţistului Paul Andreica, care din prostie şi dintr-un infantilism de neînţeles a intervenit direct, deşi nu avea autoritate în acest sens. Acum, comisarul Andreica este subiectul unei anchete interne a IPJ BN.

 

Paul Andreica a fost externat din spital, starea de sănătate a acestuia fiind bună, dar problemele se pare că nu sau terminat pentru el. Urmează să fie obiectul unei anchete interne a poliţiei din cauza comportării sale inexplicabile în timpul operaţiunii de capturare a lui Sima.

 

Unii l-au făcut erou, alţii au arătat realitatea

Rănirea gravă a comisarului Paul Andreica, ca urmare a intervenţiei directe a acestuia, fără a avea autoritatea necesară, în operaţiunea de capturare a lui Dorin Sima a împărţit opinia publică bistriţeană şi numai, în două. Unii, cu scuza necunoaşterii procedurilor interne ale poliţiştilor în asemenea gen de operaţiuni, luaţi de valul entuziasmului provocat de capturarea lui Sima, au sărit şi au început să-i aducă laude lui Paul Andreica, făcându-l nici mai mult, nici mai puţin decât erou. Ceilalţi, cunoscători ai modului în care acţionează Poliţia, prin diverse comentarii, dar şi în ieşiri publice au pus punctul pe „i” şi au arătat că aşa-zisul curaj a lui Paul Andreica a fost o gafă monumentală care putea avea urmări cu adevărat tragice. Doar şansa a făcut ca astăzi comisarul Andreica să nu fie mort, primul glonţ tras de Sima fiind imprecis, câţiva milimetri salvându-i viaţa poliţistului, iar cel de-al doilea glonţ a fost stopat de o cauză mecanică a pistolului, acesta blocându-se.

Aprecieri de genul că Paul Andreica este ”numele reprezentativ pentru curaj de azi înainte în Bistriţa”, este complet deplasată şi falsă. La acelaşi nivel se ridică şi aprecierea că „şi-a riscat… viaţa în semn de credinţă faţă de jurământul pe care l-a depus”.

Paradoxal, „corul lăudătorilor” lui Paul Andreica a fost deschis de către preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, un demnitar public care se laudă cu studii serioase în domeniul securităţii naţionale. Ca urmare a acestei luări de poziţie publică, presa a preluat cele spuse de acesta, subliniind faptul că preşedintele CJ BN, intenţionează să-l premieze pe „eroul Bistriţei”.

Postarea pe pagina oficială de Facebook a acestuia este edificatoare. Demonstrează pripeală, fără o documentare a situaţiei petrecute în cursul operaţiunii de capturare a lui Sima.

„Liniştea oraşului nostru a fost azi zdruncinată de focuri de armă şi de imagini desprinse parcă din filmele de la Hollywood.

Un răufăcător, autorul jafului de la Raiffeisen Bank, a fost capturat de poliţişti, dar cu un risc foarte mare. Comisarul Şef Paul Andreica, Şeful Serviciului de Investigaţii Criminale Bistriţa-Năsăud a fost la un pas de a face jertfa supremă pentru a captura un om care a încălcat legea.

Datorită curajului său, Comisarul Şef Paul Andreica este acum un model pentru toţi tinerii poliţişti intraţi recent în sistem, dar şi pentru noi, toţi ceilalţi, cărora ne arată că şi astăzi mai sunt eroi care trăiesc printre noi şi care merită respectul nostru.

În semn de respect din partea tuturor cetăţenilor judeţului Bistriţa-Năsăud, vom analiza zilele următoare o modalitate prin care fapta eroului bistriţean să rămână în istorie!

Vreau de asemenea să felicit Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud şi pe toţi cei implicaţi în anchetă pentru finalizarea acestui caz dificil!

Modelele de urmat se află lângă noi! Trebuie să avem doar ochi să le vedem!

Respect Paul Andreica!”, a scris Radu Moldovan pe pagina sa de socializare.

De remarcat totuşi felicitările adresate de preşedintele Consiliului Judeţean, poliţiştilor bistriţeni, dar şi celorlalte structuri implicate în capturarea lui Sima.

 

Acţiune de capturare, gestionată cam prost!

Iniţial jaful armat, dar şi operaţiunea de identificare a autorului, localizarea şi capturarea acestuia a fost derulată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa. Intervenţia nefastă a lui Paul Andreica au complicat lucrurile. Întregul dosar a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud care a deschis un nou dosar penal, în scopul elucidării circumstanţelor în urma cărora a fost rănit poliţistul. Ulterior, Dorin Sima a fost acuzat şi de tentativă de omor.

În paralel, în cadrul IPJ BN se va derula o ANCHETĂ INTERNĂ în legătură cu cele întâmplate în timpul operaţiunii de capturare a lui Sima, ca urmare a comportării iresponsabile a lui Andreica.

Într-un material anterior, ca urmare a unor informaţii obţinute de la surse apropiate anchetei, am scos în evidenţă faptul că operaţiunea de capturare a lui Sima a ridicat serioase semne de întrebare asupra profesionalismului celor care au participat la partea finală a acesteia. Este de neînţeles de ce operaţiunea a fost planificată în plină zi într-o zonă populată, cu mulţi copii aflaţi în vacanţă, la o oră când aglomeraţia pe stradă este maximă. Şi mai ales că se cunoştea faptul că Sima era înarmat, extrem de periculos şi hotărât să-şi vândă scump pielea.

Fiind localizat, putea fi ţinut sub o monitorizare atentă şi, pentru a preveni folosirea armei de foc aflată în posesia lui, să fie creat un moment care să permită capturarea acestuia fără mare tam-tam. Este de neînţeles de asemenea, ce căuta în prima linie comisarul Paul Andreica, şeful de la Investigaţii Criminale, deşi nici o procedură nu prevede acest lucru.

Andreica, într-adevăr, coordona împreună cu procurorul operaţiunea de capturare a lui Sima, dar nu avea ce căuta în prima linie. Mai mult, el nu purta echipament de protecţie specific: vesta antiglonţ, apărători de tot felul, scut de protecţie antibalistic, etc. Surse participante la operaţiune au devoalat faptul că şeful „mascaţilor”, comisarul şef Valerică Carp i-a atras atenţia să stea deoparte şi să lase să acţioneze cei care se pricep la acest lucru. Dar Andreica nu a ţinut cont de sfatul primit şi dorinţa de a culege laurii a fost mai puternică decât sfatul primit. Şi ce a urmat a fost undeva logic să se întâmple. Numai în cămaşă, comisarul a devenit o ţintă facilă pentru Sima care a tras cu dorinţa de a ucide.

Șmenul de 226 de file prin care Olariu jr. a luat pământul de sub IPJ BN

Anchetă internă

Miercuri, 27 iulie 2016, şeful interimar al IPJ BN, Claudiu Jurcan, participant la o şedinţă a Colegiului Prefectural, a fost felicitat de către prefectul judeţului BN, Ovidiu Frenţ, pentru modul în care poliţiştii bistriţeni au acţionat în cazul jafului de la Raiffeisen Bank şi pentru modul în care au gestionat întreaga situaţie. Profitând de prilej, cms.şef Claudiu Jurcan a spus că lucrurile decurg bine pentru Paul Andreica şi că a fost externat, da şi că în acest caz se efectuează o ANCHETĂ, cazul fiind încadrat ca accident de muncă.

Şeful interimar al IPJ BN a refuzat să însă să facă mai multe comentarii cu privire la modul în care Paul Andreica a acţionat în acest caz.

„Aş vrea să nu fac comentarii cu privire la acest aspect. Nu vă pot furniza deocamdată informaţii dacă au fost sau nu respectate procedurile în acest caz. Se fac verificări şi sub aspectul unui accident de muncă, având în vedere procedurile noastre pe linia serviciului de resurse umane care efectuează verificări în sensul acesta. Încă nu avem nişte concluzii” a declarat comisarul şef Claudiu Jurcan.

Acesta a mai precizat că până la această dată, în cazul privind pe Sima, aflat sub competenţa unui procuror, se efectuează încă cercetări. Până în acest moment s-au efectuat mai multe reconstituiri, se fac diferite expertize, iar cei angrenaţi în anchetă fac eforturi pentru a finaliza cât mai repede dosarul.

 

Nu e la prima abatere

Conform unor surse din Poliţie, se pare că Paul Andreica nu este la primul derapaj de acest gen în activitatea profesională. Pe la începutul carierei lui în calitate de ofiţer de Poliţie judiciară, Paul Andreica, alături de un coleg, a fost cercetat disciplinar pentru comportare şi cercetare abuzivă. Aflaţi în misiune, în zona Năsăudului, cei doi au oprit în trafic un conducător auto, pe care l-au supus unor violenţe verbale şi fizice. Ulterior lucrurile au degenerat, victima a obţinut un certificat medico-legal şi i-a acţionat în judecată pe Andreica şi pe colegul lui. În final lucrurile sau rezolvat printr-o decizie în coadă de peşte a Curţii de Apel Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.