Partidul Piraților din Islanda ar putea deveni cea mai mare formațiune parlamentară a țării după alegerile de sâmbătă, organizate dupa demisia premierului din cauza scandalului Panama Papers, informează Reuters citat de Hotnews.

 

Sondajele îi plasează pe locul doi, la mică distanță de Partidul Independenței, în acest moment partener minoritar în guvernul de coaliție. Partidul Piraților, fondat de activişti şi hackeri în urmă cu patru ani, s-a născut în urma unui val de revoltă populară împotriva sistemului din una dintre cele mai lovite țări de criza financiară din 2008, când sistemul bancar a intrat în colaps. Printre alte lucruri, Pirații vor să accepte moneda virtuală bitcoin, să eradicheze corupția și să-i acorde azil lui Edward Snowden.

Partidul a cărui campanie electorală este parțial finanțată prin crowdfunding este cotat cu 21 de procente în sondajul Morgunbladid, publicat vineri. Partidul Independenței are în cercetarea citată 22,5%, iar principala formațiune aflată acum la guvernare, Partidul Progresist, are doar 10%. În urmă cu trei ani, Piraţii au obţinut 3 locuri în Parlament, dar acum ei ar putea câştiga între 18 şi 20 de locuri şi ar putea să formeze Guvernul din poziţia de lideri ai unei alianţe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.